x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Schimbări importante ale vremii în Capitală pentru următoarele patru zile

Schimbări importante ale vremii în Capitală pentru următoarele patru zile

de Redacția Jurnalul    |    19 Noi 2024   •   10:24
Schimbări importante ale vremii în Capitală pentru următoarele patru zile
Sursa foto: Hepta

Meteorologii anunță schimbări importante ale vremii în Capitală pentru următoarele patru zile. Marți va fi ultima zi mai caldă, apoi temperaturile vor alterna între valori pozitive și negative.

Miercuri, cerul, variabil ziua, va avea înnorări seara și noaptea, când temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 5...6 grade. Va fi și nebulozitate joasă și posibil ceață.

Joi, vremea se va răci semnificativ față de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, când temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6...7 grade, iar cea minimă de -4...-3 grade.

Vineri cerul va avea înnorări, mai accentuate seara și noaptea când temporar vor fi precipitații. Va ploua, însă spre sfârșitul intervalului, trecător vor fi și precipitații sub formă de ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare noaptea. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 1...2 grade.

Sâmbătă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 6...7 grade.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: capitala vreme schimbare