
Prognoza meteo: Ninsori în nord și temperaturi negative
Potrivit Accuweather, în Iași ninge, iar temperatura maximă a zilei este de 2°C, cu o minimă de -4°C pe timpul nopții. La Botoșani, mercurul din termometre va urca până la 1°C, iar noaptea va coborî până la -4°C. La Piatra Neamț, la ora 12:00 se înregistrau 0°C, cu ninsori prognozate pe parcursul întregii zile.
„Inițial, ninsoarea va afecta zonele montane, apoi se va extinde în centrul și nordul țării. Spre jumătatea săptămânii, ne așteptăm la ninsori și în est, sud-est și în Capitală”, a precizat Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN.
Trei zile de ninsori în stațiunile montane
Meteorologii anunță că stațiunile montane de pe Valea Prahovei vor fi acoperite de zăpadă în următoarele trei zile.
- Azuga: Ninsorile vor fi abundente miercuri, cu temperaturi de -5°C ziua și -7°C noaptea. Precipitațiile vor continua și joi și vineri, când minimele nocturne vor ajunge la -10°C.
- Predeal: Prognoza indică un scenariu similar, cu ninsori persistente miercuri și fulguieli în zilele următoare.
În plus, meteorologii avertizează că întregul lanț carpatic va fi acoperit de un strat consistent de zăpadă.
România, sub influența vortexului polar
Vortexul polar care traversează România determină temperaturi scăzute și precipitații sub formă de ninsoare în mai multe regiuni. Autoritățile au intervenit pentru menținerea drumurilor practicabile, iar în județele Iași și Cluj s-au folosit utilaje de deszăpezire pentru curățarea carosabilului.
În luna februarie, temperaturile vor fluctua, cu valori mai scăzute în anumite regiuni și mai ridicate decât media sezonieră în altele. În zonele montane sunt așteptate ninsori și lapoviță.
Între 17 și 24 februarie, temperaturile vor crește ușor, iar înainte de Dragobete vremea va deveni mai blândă. Spre finalul lunii, meteorologii prognozează un deficit de precipitații la nivel național.
