x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ce veşti ne aduc meteorologii: Cum va fi vremea de Revelion şi Sf. Vasile

Ce veşti ne aduc meteorologii: Cum va fi vremea de Revelion şi Sf. Vasile

de Redacția Jurnalul    |    27 Dec 2023   •   10:00
Ce veşti ne aduc meteorologii: Cum va fi vremea de Revelion şi Sf. Vasile

Pe români îi așteaptă o vreme neobişnuit de caldă la finalul anului, cu maxime termice de 16 grade Celsius.

"Într-adevăr, o vreme caldă comparativ cu data din calendar. Ieri am înregistrat, la 68 de stații meteorologice, în data de 25/12/2023 cele mai ridicate valori zilnice ale temperaturilor maxime pentru o zi de 25 decembrie, de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, marţi, la Antena 3 CNN.

"Într-adevăr, o vreme caldă comparativ cu data din calendar. Ieri am înregistrat, la 68 de stații meteorologice, în data de 25/12/2023 cele mai ridicate valori zilnice ale temperaturilor maxime pentru o zi de 25 decembrie, de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră. 

Am înregistrat 21 de grade la Calafat, 17 grade la cele trei stații din Capitală, iar în această dimineață, la 72 de stații meteo, cele mai ridicate temperaturi minime zilnice pentru o dimineață de 26 decembrie din istoria măsurătorilor meteorologice, din care la patru stații, recorduri lunare. 

De altfel, și azi consemnăm temperaturi deosebit de ridicate: 19 grade la Zimnicea, 18 grade la Oltenița, Târgoviște, Câmpina, Stolnici, Adamclisi, Medgidia şi 15-16 grade în Capitală. 

Deci, și astăzi, o vreme deosebit de caldă, cu maxime care pot atinge 19-20 de grade în partea de sud-sud-est a țării. 

Mâine, deși temperaturile vor marca o ușoară scădere, cu maxime cuprinse între 4 până la 14 grade, ele caracterizează în continuare o vreme deosebit de caldă.

Și acest ecart de temperaturi rămâne de interes până la sfârșitul anului, până în 31/12/2023 și este posibil ca și ultima zi din an să aducă valori dintre cele mai ridicate 13-14 grade în sud-est, cu minime pozitive la trecerea dintre ani, 4-5 grade pe litoral, 2-3 grade în Capitală.

În prima zi a anului 2024, sunt prognozate temperaturi între 6 până la 11-12 grade în sud-est, cu 9-10 grade în Capitală", a mai spus meteorologul.

×
Subiecte în articol: vreme revelion sf vasile