x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea rămâne caniculară joi şi vineri

Vremea rămâne caniculară joi şi vineri

08 Iul 2015   •   18:16
Vremea rămâne caniculară joi şi vineri
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Joi, vremea caniculară va persista în cea mai mare parte a Munteniei şi a Olteniei, dar şi în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80.

PUBLICITATE
 
În restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere accentuată, astfel că maximele termice se vor încadra între 24 şi 33 de grade, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta în nordul, nord-estul şi centrul ţării, precum şi  în zonele montane şi submontane, unde temporar înnorările vor fi accentuate şi local se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, care vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25-30 l/mp. În sudul şi în sud-estul teritoriului astfel de fenomene îşi vor face apariţia pe spaţii mai restrânse seara şi în cursul nopţii. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 şi 23 grade.

În Bucureşti, joi, vremea se va menţine caniculară, iar disconfortul termic va fi accentuat. Temperatura aerului va urca până la valori de 36-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate pe parcursul nopţii, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Minima termică va fi de 20-22 de grade.

Citește și Arsurile solare. 7 recomandări pentru prevenție și 4 sfaturi ca să le tratezi

Vineri, valorile termice vor marca o scădere şi în regiunile sudice şi estice, astfel că, la scara întregii ţări, vor fi apropiate de cele climatologic specifice acestei perioade. În jumătatea de sud-est a ţării, mai ales pe parcursul zilei cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii restrânse se vor semnala averse şi descărcări electrice. Izolat vor fi condiţii de grindină.

În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată se vor semnala doar izolat, la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în cursul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în Maramureş şi în jurul a 32 de grade în Oltenia, iar cele minime se vor situa între 5 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 22 de grade pe litoral.

×
Subiecte în articol: canicula cod portocaliu de canicula