x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Atenție unde călătoriți ! Caniculă în Italia

Atenție unde călătoriți ! Caniculă în Italia

09 Aug 2021   •   16:37
Atenție unde călătoriți ! Caniculă în Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, luni, o atenţionare de călătorie în Italia. În centrul și sudul Italiei se anunță două zile de temperaturi ce pot ajunge la 45 de grade.

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că în intervalul 10 – 11 august 2021, în regiunile din centru și sud se vor înregistra temperaturi foarte ridicate, cu valori de până la 45°C.

Serviciul italian de Protecție Civilă atrage atenția asupra riscului izbucnirii de incendii de vegetație, pe fondul temperaturilor ridicate, și solicită colaborarea cetățenilor prin adoptarea unui comportament responsabil și semnalarea cu promptitudine chiar și a ivncendiilor de mici dimensiuni.

Românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare (CG Trieste: +39 340 8821688; CG Milano: +39 366 108 1444; CG Torino: +39 338 756 8134; CG Bologna: +39 349 1178220; CG Bari: +39 334 604 2299; C Catania: +39 320 965 31 37).

Mediafax

×