x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Biciclete roz

Biciclete roz

de Cornel Tabacaru    |    07 Feb 2010   •   00:00
Biciclete roz
Sursa foto: Cornel Tăbăcaru/

Da: biciclete roz! Şi nu oriunde, ci tocmai în Costa Rica. Toţi cei de aici au şi, normal, cum puteam face tocmai eu excepţie?!? Serios vorbind, în momentul de faţă, bicicleta a devenit un mod de viaţă pe mapamond.



Acum în Costa Rica e foarte cald: 36 de grade, plus umiditate mare. Îmi plac foarte mult săniile, dar aici nu mă pot da cu sania pe nisip, prin urmare mi-am luat biciclete: una mie, una consoartei. De ce?

Pentru că toţi cei de aici, din Jaco-Costa Rica, au: de ce să consume benzina degeaba? Nici căţelul nu putea lipsi din decor, coşuleţul anexat la bicicletă fiind tocmai bun pentru el. În ultima vreme, bicicleta a devenit o modă în Occident, lumea renunţând la maşini pentru a face mai multă mişcare, pentru a economisi şi, de ce nu, pentru a polua mai puţin mediul înconjurător.

Desigur, nu e cazul românilor, care nu ar merge fără maşină nici măcar până la magazinul din colţul casei. Să recunoaştem însă că pentru mulţi bicicleta reprezintă un hobby care poate fi uneori extrem de costisitor. Mai ales că, intuind potenţialul de accesoriu la modă al bicicletei, designerii au inclus-o în lista lor de priorităţi încă de când îşi lansau colecţiile pentru 2008.

TREND
Costa Rica e fără fiţe, toată lumea e simplu îmbrăcată şi, în general, merge pe biciclete. Unele dintre ele sunt identice cu cele întâlnite pe uliţele satului românesc, altele sunt moderne şi, bineînţeles, colorate! În Bucureşti, de exemplu, majoritatea celor care apreciază mersul pe bicicletă o reprezintă tinerii. În străinătate, producătorii de biciclete se adresează din ce în ce mai mult şi vârstelor mai înaintate, pentru a le oferi bicicleta ca alternativă de transport.

Plus că o altă dimensiune a trendului occidental se referă la culori. Dacă în ultimii ani majoritatea componentelor erau negre şi gri, mai nou, acum se caută biciclete cât mai colorate. De ce mi-am luat biciclete roz? Poate ca un fel de "protest" faţă de Casa de modă Hermes, care şi-a pus anul trecut semnătura portocalie (!) pe o bicicletă din oţel inoxidabil. Apoi, ca să se uite lumea la mine (şi să râdă, de ce nu, căci viaţa este veselă aici) şi, în fine, ca să nu fiu violet!
Îmi puteţi spune Conu' Miţu biciclistu'. Nu mă supăr.

×
Subiecte în articol: exotic