x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Brazilia prietenă

Brazilia prietenă

de Cătălina Albu    |    14 Ian 2011   •   20:02
Brazilia prietenă
Sursa foto: Cătălina Albu/Jurnalul Naţional

Echipajul velierului Phoenix a ajuns luni (22.11) in Florianopolis, capitala celui mai mic stat din sudul Braziliei, Santa Catarina.

Primii imigranti care s-au stabilit in zona au venit din insulele Azore in 1750. Ei au influentat puternic modul de viata si accentul limbii portugheze vorbite in aceasta zona. La inceputul secolului 20, imigranti de origine germana au ales micul stat ca loc de resedinta.

La ora 13.15 am ajuns in marina Iate Clube de Santa Catarina. Ne-am legat provozoriu de un velier sub pavilion brazilian, numit Tao. Nu era nimeni pe yacht. Am facut o incursiune prin marina si am asteptat sa se deschida biroul ca sa ne putem inregistra. La birou am aflat ca primele doua zile nu se platesc. Ulterior vom plati 59 de reali pe zi, destul de scump. E singura marina din zona si managerii isi permit sa stabileasca preturi mari. Le-am comunicat celor de la marina ca nu stam decat trei zile. Ni se repartizeaza un loc la un ponton si suntem ajutati sa ne mutam. Vremea este inchisa, ploua. Ne retragem in cabina. Pe seara iesim sa facem dus. Baile si toaletele sunt foarte moderne ; au un design deosebit,  sunt prevazute cu senzori de lumina si de ventilatie. Am incheiat seara cu un ceai fierbinte indulcit cu miere.

Marti (23.11) e zi de formalitati. Mergem intai la oficiu sa ne interesam unde se afla Capitania si Policia Federal. Cunoastem un tip masiv, Luciano, caruia ii mergea vestea ca vorbeste engleza. El stie de fapt spaniola. E mai bine pentru noi, ne intelegem mai usor. Ne da toate indicatiile. Mergem repede in centru si schimbam bani. Luam apoi un taxi sa ajungem la Capitanie pana la ora 11.30 cand se inchid birourile. Capitania se afla pe partea continentala a orasului. Desi era multa lume am gasit un lucrator eficient si intelegator in acelasi timp. Ne-a facut intrarea si iesirea ca sa ne scuteasca de un drum. Am schimbat apoi doua autobuze si am ajuns la sediul Policiei Federal situat in celalalt capat al orasului. Suntem preluati de un tip tanar numai zambet. Ne straduim sa vorbim in portugheza si reusim sa ne intelegem bine. Obtinem atat viza de intrare cat si pe cea de iesire. Putem sa vizitam orasul linistiti.

Orasul Florianopolis este considerat ca fiind capitala cu cea mai buna calitate a vietii. Mostenirea germana este prezenta in arhitectura, mancare si bautura. O plimbare prin centrul orasului pana la Mercado Municipal (Piata Municipala) ne face sa ne simtim cumva mai aproape de casa. Sunt multi oameni blonzi. Femeile au pielea deschisa la culoare, aduc cu europenele. Marius fotografiaza de zor completand colectia de brazilience frumoase. In piata sunt numeroase tarabe cu suveniruri. Ajungem la o piateta unde se vand alimente, fructe si legume. Ne-am oprit la o taraba si ni s-au lipit ochii pe niste bunatati. Carne de vita sarata, carnati si costita afumata, jumari de porc. Toate aratau ca de la mama de acasa.  Am cumparat cate ceva din fiecare sa iasa de-o tochitura. Mancam cate o lanchoneta (placintuta cu carne) si ne avantam apoi prin magazine. Cautam sandale din plastic usoare, fabricate in Brazilia. Sunt multe magazine incarcate cu marfa. Obosim de atata umblat. Ne retragem la barca.

Miercuri (24.11) avem program liber ales. Marius trebuie sa stranga buloanele de la derivor. Eu voi spala rufe. Ma instalez in cockpit cu mormanul de rufe si cele trei galeti, masina mea de spalat. Marius muta toate lucrurile din prova in cabina ca sa poata sa scoata o trusa de chei pe care o tine sub paieuri. Scoate saltelele la aerisit si desface patul din babord. Nu e usor sa muncesti in barca noastra mica. Pe cand puneam rufele la uscat, echipajul velierului Tao, Margarita si Ricardo, trec sa ne cunoasca si sa ne invite pe seara la barca lor. Acceptam invitatia cu placere. Cumpar de la un magazin o sticla de vin pentru gazde. Pregatesc cina, carne de vita cu paste. Dupa ce mancam mergem in vizita.

Ii cunoastem pe Marga si Ricardo la ei acasa. Marga (51) si Ricardo (47) sunt originari din orasul Porto Alegre, capitala statului Rio Grande do Sul. De cativa ani navigheaza de-a lungul coastei braziliene reusind sa o cunoasca bine. Sunt deosebit de prietenosi, ambii vorbesc engleza. Discutam la un pahar de vin despre navigatie, despre noi. Le spunem despre proiectul nostru. Ei ne povestesc despre experienta lor de navigatori de-a lungul coastei braziliene. Deoarece avem acelasi drum pana la urmatoarea destinatie, Ricardo se ofera sa-i dea lui Marius punctele de drum. Ne-am retras destul de tarziu.

A doua zi (25.11) ploaia si vantul potrivnic ne-au impiedicat sa plecam. Stam in barca, avem munca de birou; Marius selecteaza poze, eu scriu. Deoarece avem musafiri seara ii revine lui Marius misiunea de a merge la cumparaturi. La ora 19 au venit Marga si Ricardo. Marga ne-a oferit un cadou simbolic, confectionat de ea: un porumbel alb care tine in gheare drapelul Braziliei si al Romaniei precum si o mica placa de ceramica pe care este colorata sigla velierului Tao. Am fost miscati de gestul lor. Am vizionat impreuna primul episod din serialul "Panzele sus”. I-am servit cu zacusca bulgareasca si cu gogosarei umpluti cu branza.

Vineri (26.11) am facut aprovizionarea pentru etapa urmatoare. Am cumparat carne, legume si fructe. Le-am aranjat in magazia de la bucatarie. La ora 18 ne-am dezlegat de la ponton si ne-am dus la pontonul pentru combustibil. Am pus 303 l de motorina pentru care am platit 651 de reali. La marina am platit 177 de reali. Am ramas cu 20 de reali in buzunar. Am mers la Tao si ne-am luat la revedere de la echipaj si ne-am urat navigatie placuta. Urma sa plecam dimineata la ora 5 asa ca ne-am culcat devreme.

Sambata (27.11) la ora 5 a.m. suna ceasul. Facem cafeaua si ne pregatim de plecare. Urmatoarea destinatie este Rio Grande. Este ultima oprire de pe teritoriul brazilian. O mica flotila a parasit marina in aceasta dimineata: doua veliere braziliene, unul argentinian si unul romanesc. Avem in fata un yacht brazilian, Rebojo, in spatele nostru este velierul Tao iar ultimul este velierul argentinian. Ne indreptam spre canalul dintre insula Santa Catarina si continent. Drumul necesita atentie sporita; sunt numeroase bancuri de nisip si stanci.  La ora 8 ajungem in golful Pinheira. Lasam celelalte ambarcatiuni sa-si continue drumul. Noi  ancoram. Marius se scufunda ca sa curete elicea de la motor si turbina lochului. Dupa trei sferturi de ora ridicam ancora si ne reluam drumul. Dupa doua ore depasim velierul Rebojo. Toti motorizam cu avant marinaresc. La ora 16 vantul din ENE permite capitanului sa deroleze focurile, avem alura de mare larg. Pregatesc un bors cu carne de vita. Dupa masa Marius se retrage iar eu raman de cart. In cartul lui Marius vantul s-a intarit la 20-22 de noduri. Vantul a ramas stabil pana a doua zi dimineata (28.11). Pana la ora 12 cand Marius a luat pozitia parcurseseram 138 de mile. La ora 15.45 vantul s-a schimbat din SSE si s-a intarit pana la 16-18 noduri. Capitanul reduce velatura. Inaintam cu vant strans. Schimbarea de meniu vine odata cu vantul. In loc de friptura de pui mancam borsul ramas. La ora 19.40 se instaleaza calmul plat. Pilotul incepe sa faca figuri. Se decupleaza si schimba de drum de capul lui. Dupa ora 21 revine si vantul din sector SE. Aproape toata noaptea pilotul s-a jucat cu nervii lui Marius. A dormit foarte putin. Nici vantul nu ne ajuta. Luni (29.11) vantul de SV ne sileste sa facem volte. Pilotul a atins culmea obrazniciei. Doar cand Marius statea langa el devenea mai ascultator. Marius a verificat contactele dar parea ca e in regula. Pana la urma i-a schimbat displayul. Din momentul acela a mers fara probleme.

A doua zi (30.11) dimineata ne-am apropiat de tarm si de tinta calatoriei noastre, Rio Grande. Am parcurs ultimele 40 de mile cu motorul. La ora 19 intram pe Rio Grande. In ciuda numelui Raul Mare este de fapt un fluviu "muy grande”. La iesirea in ocean Rio Grande este canalizat intre doua diguri. Pe stabilopozii ce marginesc digul din dreapta noastra zeci de lei de mare se odihnesc la soare. Sunt entuziasmata; este pentru prima data cand vad astfel de animale marine. Urcam pe canal  cand, pe la ora 21, ajungem in dreptul a doua yachturi ancorate. Hotaram sa ancoram si noi langa ele. Vom continua sa urcam pe fluviu dimineata pe lumina. Ancora prinde bine si noi ne relaxam. Ii sarbatorim pe cei doi Andrei din familie.

Pe 1 Decembrie la ora 7.30 ridicam ancora. Urcam pe Rio Grande spre orasul cu acelasi nume. Din directie opusa apare velierul argentinian care a plecat odata cu noi din Florianopolis. Au ajuns cu o zi in urma si acum se indreapta spre Buenos Aires. Le uram navigatie usoara.

Nu avem multe informatii despre acest loc. In cartea pilot nici macar nu este trecut orasul Rio Grande si Yacht Clubul local. Tom Morgan, autorul cartii pilot, nu si-a facut temele pe deplin. L-am cunoscut personal in Las Palmas. Pregatea o noua editie a cartii. Am discutat despre traseul pe care-l aveam de urmat. I-am cerut chiar amanunte despre Brazilia. Mai multi prieteni navigatori ne-au recomandat Muzeul Oceanografic din Rio Grande. Muzeul are un ponton la care pot sa se lege velierele aflate in trecere prin aceasta zona. Directorul muzeului este o gazda perfecta. Ofera apa si electricitate si internet fara sa solicite nici o plata.

Ne apropiem pe bajbaite de oras. Marius intuieste mai mult locul unde se afla muzeul. Ne apropiem de un ponton si intreb pe un tip de la o ambarcatiune locala daca acolo este muzeul. Imi raspunde ca nu e acolo si imi spune sa mergem la Iate Clube. Pe o pancarta vad scris alb pe albastru: Muzeo Oceanografico. Ne enervam, punem baloanele si ne legam de un velier mare. Omul transporta turistii de la muzeu si nu vroia sa-i luam locul de la ponton. Apar val-vartej Marga si Ricardo care ne imbratiseaza si ne iau la intrebari: de ce am aparut asa de tarziu?!. Aflam fara mandrie ca suntem ultimii sositi. Merg si anunt pe cei de la muzeu ca ne-am legat la pontonul lor. Mi se spune ca e in regula. Plecam cu cei doi prieteni sa luam masa. Ne intalnim si cu echipajul de pe velierul Rebojo. Mergem toti la un terminal de unde luam un fery. Dupa o jumatate de ora, spre disperarea lui Marius care este flamand, ajungem pe malul celalat al Raului Mare in localitatea Sao Jose do Norte. Debarcam si ne indreptam spre restaurantul Brisamar renumit pentru produsele de pescarie. Spre bucuria flamanzilor localul ofera si alte feluri de mancare la pretul fix de 11 reali ( 3 dolari). In traducere, mananci cat poti de banii astia. Dupa ce ne-am delectat cu un pranz copios am facut un tur prin orasel. Ne-am odihnit apoi la umbra unor copaci intr-un parculet. Am luat urmatorul fery si ne-am intors in Rio Grande.

Cel mai sudic stat al Braziliei, Rio Grande do Sul, este un stat aparte. Aflat la granita cu Uruguay si Argentina si-a format o cultura propie.  Crescatorii de vite din intinsele pampasuri au pus bazele culturii "gaucho”. Un adevarat gaucho poarta palaria larga prinsa cu snur sub barbie, esarfa rosie, pantaloni largi si cizme de piele inalte. Pe langa tinuta el afiseaza si o atitudine macho. Chiar si prietenul Ricardo care e blond ca un nordic  declara cu mandrie ca este gaucho.

Impreuna cu prietenii am colindat orasul. Am facut ceva cumparaturi si ne-am intors fiecare la barca lui.

A doua zi (2.12) avem intalnire cu presa. Marga si Ricardo au povestit unui prieten din Rio Grande, Wily Ribeiro, despre proiectul nostru. Willy este si el navigator. A considerat ca povestea noastra prezinta interes si a luat legatura cu jurnalisti din Rio Grande. La ora 11 apare o jurnalista de la ziarul” Agora”. Il rugam pe directorul muzeului sa ne puna la dispozitie o sala. Suntem primiti la biblioteca. Apare si o echipa a televiziunii RBS TV plus alti jurnalisti. Am povestit despre proiect, despre cartea "Toate panzele sus”. Am discutat despre perioada comunista si despre viata scriitorului Radu Tudoran. Marga si Ricardo au descris la randul lor imprejurarile in care ne-am cunoscut.  I-am invitat pe toti la barca pentru filmari si fotografii.  A fost o zi plina. Prietenul Willy a fost deosebit de eficient in organizarea acestei adevarate conferinte de presa. Ii suntem recunoscatori.

Dupa amiaza am mers la Iate Clube unde se afla barca Tao si echipajul prieten, Ricardo si Marga. Marius a pregatit camera video. Avem o surpriza pentru prietenii nostri brazilieni. Am selectat trei discuri cu muzica romaneasca din colectia realizata de Jurnalul National. Marga a pregatit si ea un mic discurs de multumire in limba romana. A fost un moment emotionant pana la lacrimi. Inainte de a ne retrage la barca stabilim cu prietenii programul pe a doua zi. Trebuie sa facem intrarea; suntem deja in intarziere. Ei se ofera sa ne insoteasca  pentru a inlesni comunicarea.

Vineri (3.12) plecam de dimineata impreuna cu echipajul de pe Tao sa facem intrarea. In drum spre Policia Federal, Ricardo ne invata ce sa spunem; daca suntem intrebati cand am sosit vom declara ca am ajuns cu o zi in urma. Intram in cladire si la ghiseul unde trebuia sa ne inregistram vedem pe birou ziarul "Agora” cu poza noastra pe prima pagina. Ne-am facut ca ploua. Ofiterul a fost deosebit de amabil; nu ne-a intrebat nimic. Am mers apoi la Capitanie. Si aici eficienta a fost maxima, lumea deosebit de prietenoasa. In sfarsit, suntem legali. Ne plimbam prin oras. Suntem salutati de localnici; unii ne opresc pe strada si ne spun ca au citit despre noi in ziar. Am devenit vedete. Ne intoarcem la barca Tao ca sa vedem emisiunea de stiri la care vom aparea si noi. Dupa ce vedem reportajul apare prietenul Willy care ne-a pregatit ceva special. Avem un program incarcat dupa-amiaza. Vom merge cu autobuzul la Vama si apoi vom face o plimbare pe un dig. In autobuz aceeasi atmosfera de vedete: casierul ne-a vazut la televizor. Urca un calator si ne saluta si el. Am rezolvat relativ repede cu Vama.

Cu un alt autobuz mergem la dig. Plimbarea nu este una obisnuita. Ne vom deplasa pe distanta de 4 km de-a lungul digului cu un vagonet pe sine. Vagonetul are un om putere si un catarg prevazut cu o vela. Cand vantul este favorabil vagonetul se deplaseaza doar cu ajutorul velei. Acesta este un punct de atractie pentru turistii care viziteaza Rio Grande. A fost o plimbare agreabila si inedita.

Sambata (4.12) incepem pregatirile pentru plecare. Ca sa fim eficienti ne impartim sarcinile: Ricardo cu Marius raman la barca sa verifice hartile si sa puna punctele pe plotter. Noi fetele mergem la supermarket sa facem aprovizionarea. Am cumparat multe sticle cu Guarana. Este o bautura racoritoare ce are in compozitie extract din seminte de guarana. Acest fruct creste in padurea amazoniana; are un mare continut de cafeina. Compozitia chimica se aseamana cu cea a plantei ginseng. Bautura se fabrica doar in Brazilia si nu se exporta. Am cumparat alimente pentru mai multe zile dar si ceva special pentru cina. Voi gati pentru prieteni. Ne-am intors cu taxiul la barca. Cina am preparat-o la noi pe Phoenix dar am servit-o la Tao unde e spatiu. Pentru cina de ramas bun am invitat si familia Ribeiro: prietenul Willy si sotia lui Marilu. Am pregatit carne de vita si legume la cuptor. Marga a preparat un desert delicios: piscoturi cu crema. Seara a fost cat se poate de placuta. Am povestit, am ascultat muzica gaucho, am schimbat adrese de mail.

Duminica (5.12) ne-am trezit de dimineata si incepem sa pregatim barca de plecare. Marius umple tancul de apa, pune motorina, spala barca. Eu aranjez lucrurile in cabina. Sosesc Willy si sotia; au venit sa-si ia ramas bun. Ne-au adus si cateva pliante si ceva alimente. Facem poze cu niste vizitatori din Porto Alegre, ne vazusera la televizor. Este vorba de un fotbalist cunoscut care joaca la o formatie din Rio. Cine e vedeta?

Plecam sa facem iesirea si ultimele cumparaturi. La intoarcere vizitam in sfarsit muzeul. Ne intalnim cu Marga si Ricardo. Mergem la noi la barca. Ii iau un interviu Margai. Ricardo mai pune niste puncte de drum pe harta. La ora 18 ne despartim de prietenii nostri brazilieni. Ne dezlegam de ponton si inaintam pe canal. Noaptea aceasta vom sta in acelasi ancoraj in care ne-am oprit cand am ajuns in Rio Grande. Este ultima data cand ancoram pe teritoriul brazilian.

Am strabatut Brazilia in sase sapatamani, timp record chiar si pentru Phoenix. Navigatorii acorda sase luni pentru vizitarea pe indelete a tarii. Brazilia este o tara deosebita cu oameni foarte prietenosi. Vom reveni cu siguranta sa vizitam tara si sa ne revedem prietenii. Expeditia continua.

×
Subiecte în articol: expeditia velierului phoenix