x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Casa Poveste, un adevărat muzeu în inima Bucovinei. Familia care a îndrăznit să cumpere 3 case tradiționale, să le recondiționeze și să facă turism

Casa Poveste, un adevărat muzeu în inima Bucovinei. Familia care a îndrăznit să cumpere 3 case tradiționale, să le recondiționeze și să facă turism

19 Mai 2015   •   08:55
Casa Poveste, un adevărat muzeu în inima Bucovinei. Familia care a îndrăznit să cumpere 3 case tradiționale, să le recondiționeze și să facă turism

În inima Bucovinei, la poalele Rarăului, lângă Câmpulung Moldovenesc e ”Casa Poveste”. Proprietari și gazde: familia Savin. Doina e medic de familie și vreme de 30 de ani a tot salvat de prin ogrăzile bucovinenilor obiecte vechi și rare care riscau să ajungă la gunoi.

„Am vrut să facem un muzeu și prietenii mi-au spus de ce nu faci cumva ca muzeul să prindă viață”, spune Doina Savin.

Azi, ele împodobesc odăile din pensiunea muzeu a familiei Savin – care are trei case bucovinene, adunate de prin împrejurimi și restaurate. Le-a fost greu: fiindcă bătrânii locului nu se îndurau să vândă casele moștenite. În satele din Bucovina, e mare rușine să înstrăinezi casa părintească. Totuși, cei care și-au călcat pe inimă și au dat moștenirea lor pe mâna familiei Savin, n-au greșit.

„Sunt șase tipuri de case bucovinene și sperăm ca într-un timp cât mai scurt să le avem pe toate. Trebuie să le vânezi, trebuie să le însemni, să le desfaci ca pe un lego să le recondiționezi la loc. Cea mai veche e casa mică. Are 130 de ani” a povestește Ciprian Savin.

Sursa tarancutaurbana.ro


×