x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Coreea de Sud impune noi restricții. Ce trebuie să știe turiștii

Coreea de Sud impune noi restricții. Ce trebuie să știe turiștii

10 Iul 2020   •   14:13
Coreea de Sud impune noi restricții. Ce trebuie să știe turiștii

Coreea de Sud impune tuturor persoanelor care vin din state unde infecțiile cu COVID-19 sunt ridicate să prezinte rezultate negative la testul Real Time PCR, transmite Reuters. Măsura se va aplica din 13 iulie, iar certificatul trebuie să fie emis în ultimele 48 de ore, potrivit Centrul uisud-coreean pentru prevenirea şi controlul bolilor (KCDC).

Problema este însă mai complicată, întrucât chiar și cu un test negativ, turiștii din țările de risc vor trebui să stea în carantină două săptămâni și să fie supuși unui alt test, în termen de trei zile de la sosire. 

Autoritățile nu au precizat însă care sunt statele cu risc ridicat din motive diplomatice, dar au spus că responsabilii medicali au stabilit standardele pentru clasificarea acestor țări. 

Persoanele fără certificate care să ateste rezultatul negativ al unui teste COVID-19 nu se vor putea îmbarca în avioane cu destinaţia Coreea de Sud.

În Coreea de Sud au crescut ușor cazurile de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după data de 26 iunie, din cauza turiștilor din Kazahstan, Pakistan şi Bangladesh.

Reglementări de carantină strictă privind Pakistan şi Bangladesh sunt deja în vigoare. Au fost suspendate vizele şi zborurile neprogramate dinspre cele două ţări începând cu 23 iunie.

Prin intermediul misiunilor sale diplomatice, autoritățile de la Seul vor verifica dacă 26 de ţări care operează zboruri directe către Coreea de Sud respectă măsurile sanitate, înainte de îmbarcarea pasagerilor. 

×