Obrigado, domnule Saramago!

Nu ştiu de ce, dar mi-am închipuit în timp ce ne apropiam de Santarem că satul lui Saramago trebuie să semene cu satul meu. Cum drumul se încăpăţâna să meargă în paralel cu calea ferată, am fost nevoiţi să aşteptăm de vreo trei ori la barieră.

În Portugalia există obiceiul ca atunci când trece un tren să treacă toate... Ocazie taman bună de a constata că nu se ajunge uşor în aşezarea natală a unui laureat al Premiului Nobel. În fine, apare tăbliţa cu numele Azinhaga. Din spatele ei începe satul în care s-a născut marele scriitor. Pe partea stângă a drumului, câmpul e împânzit de măslini pitici.

"Hectare întregi de pământ plantate cu măslini au fost rase fără milă acum câţiva ani, s-au tăiat sute de mii de pomi, au fost smulse din adâncul pământului sau au fost lăsate să putrezească acolo rădăcinile bătrâne care timp de atâtea generaţii au dat lumină candelei şi gust supei.

Pentru fiecare măslin smuls, Comunitatea Europeană a plătit o primă proprietarilor terenurilor... iar, astăzi, în locul misterioaselor şi vag neliniştitoarelor livezi de măslini din vremea copilăriei şi adolescenţei mele, în locul trunchiurilor răsucite, acoperite de muşchi şi licheni, găurite de borte, unde se adăposteau şopârlele, în locul baldachinelor de ramuri încărcate de măsline negre şi de păsări, ceea ce ni se prezintă privirilor este un imens, un monoton, un interminabil câmp de porumb hibrid..." - zice Saramago însuşi în "Fărâme de memorii".

CUIBURI
Da, porumbul ne însoţeşte până la intrarea în sat. Dar odată cu el vin, de cealaltă parte a drumului, măslinii pitici care, iată, s-au întors. Portocalii n-au plecat niciodată. Stau pâlcuri în faţa porţilor şi prin grădini. E aproape seară. Lumina încă zăboveşte peste casele mărunte ale satului. Sunt tentat să cred că soarele împarte cu portocalii vinovăţia existenţei ei. În privinţa liniştii mi-este greu să găsesc vinovatul.

Începem de la biserică. E ctitorită în 1882. Aici a fost botezat scriitorul. În faţă, o cruce de lemn de pe care pare să fi coborât un pic mai devreme însuşi Iisus. Dacă nu cumva cerul. Cel puţin aşa dă de înţeles albastrul său îndurerat.

ŞI MULTE PĂSĂRI
Sub streaşina unui zid, ce se întinde de-a lungul drumului până la câţiva metri de biserică, un şir impresionant de cuiburi. Aproape un orăşel de păsări. Toate guralive. Liniştii nu pare însă să-i pese de ele. Rar de tot trece câte o maşină. Oamenii trec şi mai rar.

LAURINDA. Ne iese în cale o femeie. O cheamă Laurinda. Numele ei pare să vină din cărţile lui Saramago. Ea însăşi vine din timpul copilăriei lui Saramago. Este cu trei ani mai tânără decât scriitorul. Sigur că-l cunoaşte. Îl ştie de copil. Doamna Laurinda ne vorbeşte apoi despre casă, cea în care s-a născut Saramago.

Până de curând a fost chiar a ei, căci a cumpărat-o de la bunicii lui Jose. A trăit mai bine de o jumătate de secol acolo. Pe urmă, i-a murit bărbatul şi a vândut-o unei verişoare care s-a întors din Franţa. Bătrâna nu s-ar mai da dusă. Are chef de vorbă. Poate din cauza singurătăţii. Poate pentru că aşa sunt toţi cei de prin partea locului. În centru, unde e principala cârciumă a satului, aglomeraţie mare. Cam ca la noi. Uite că seamănă nu doar pământurile între ele, ci şi oamenii. Sunt ani buni de când Saramago nu a mai apărut în sat.

Spiritul lui însă se simte peste tot. Dacă n-o fi invers, spiritul locului bântuie, şi bine face, toate cărţile lui. Acasă la Saramago, portocalii iau locul soarelui, dar de unii singuri nu pot ţine piept înserării ce se pregăteşte să coboare. Mai încolo, spre toamnă, o să răsară lumina direct din candela măslinilor pitici care s-au ivit iarăşi în sat, cu toată împotrivirea Comunităţii Europene.

Doamna Laurinda se pierde în zare. Va veni o zi în care se va pierde în lumea cărţilor celui pe care îl cunoaşte din copilărie. Tocmai din pricina asta nu se va pierde niciodată în uitare. Nici ea. Nici Azinhaga, adică potecuţa, căci aşa se cheamă în portugheză satul care l-a purtat spre premiul Nobel pe unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii de azi. Obrigado, Azinhaga! Obrigado, domnule Saramago!