x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii În ciuda scumpirilor, hotelierii de pe litoral vor avea tarife de anul trecut

În ciuda scumpirilor, hotelierii de pe litoral vor avea tarife de anul trecut

de Diana Scarlat    |    19 Ian 2024   •   07:40
În ciuda scumpirilor, hotelierii de pe litoral vor avea tarife de anul trecut

Hotelierii de pe litoralul românesc sunt nevoiți să mențină prețurile de anul trecut sau chiar de acum doi ani, cel puțin pentru începutul verii și în pachetele turistice deja vândute, chiar dacă toate produsele și serviciile se vor scumpi în următoarele luni.

Cei mai avantajați sunt românii care și-au cumpărat deja vacanțe pentru vara acestui an, beneficiind de reducerile „early booking”. Doar în vârf de sezon vor mai putea hotelierii să profite de numărul mare de cereri, pentru a majora costurile la cazare, pentru cei care se hotărăsc să facă rezervări cu doar câteva zile înainte de a merge în vacanță. Sunt camere care se vând și cu 100 de lei, în luna iunie, la hoteluri de 2 sau chiar 3 stele, în stațiunile de la malul mării, în timp ce o cameră la o pensiune agroturistică dintr-o zonă rurală izolată nu se mai găsește la mai puțin de 150 de lei. La polul opus sunt ofertele de cazare pornind de la 100 de euro pe noapte, în vârf de sezon, pentru cei care nu au rezervări făcute din timp.

Turismul are un mecanism propriu de predictibilitate, chiar dacă nu este în avantajul hotelierilor. În ultimii ani au înțeles din ce în ce mai mulți români că pot beneficia de vacanțe ieftine dacă fac rezervări în regim „early booking”, având avantajul reducerilor care se aplică pentru cei care cumpără din timp. 

La acest mecanism se adaugă și alte principii pe baza cărora funcționează acest domeniu. „Prețurile serviciilor nu pot crește la fel ca acelea ale produselor, pentru că ar duce la faliment. Preconizez că ar putea fi o creștere de cel mult 10%, anul acesta, pe litoralul românesc, față de anul trecut, iar unii hotelieri nu au crescut tariful nici anul trecut, față de 2022”, a explicat, pentru Jurnalul, Mircea Titus Dobre, fost ministru al Turismului și hotelier de pe litoralul românesc.

La acest principiu de bază din turism care garantează păstrarea tarifelor la cazare la nivelul de anul trecut sau cel mult cu 10-15% mai mari, se adaugă mecanismele de vânzări cu oferte speciale.

Agențiile de turism au raportat creșteri semnificative ale rezervărilor pe care românii le fac în regim „early booking”. De exemplu, agenția IRI Travel, touroperator specializat atât în litoralul românesc și bulgăresc, anunță că în intervalul 1-15 ianuarie, rezervările early booking pentru sezonul estival 2024 au crescut cu 50% față de aceeași perioadă a anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează și pentru acest tip de rezervări în alte destinații, cu precădere pentru Grecia și Turcia, reducerile early booking fiind de până la 30%. 

Plata în mai multe tranșe

Există și un mecanism de plată al agenției, cu avans de 10%, iar diferența se poate achita cu 14 zile înainte de intrarea la cazare. Există mai multe perioade în care se aplică reduceri diferențiate, următorul prag fiind 31 ianuarie – dată până la care turiștii pot beneficia de prețuri scăzute la pachetele în regim „early booking”. 

Astfel, cei care vor să meargă anul acesta pe litoral vor plăti chiar și un sfert din prețul pe care hotelierii îl vor cere în vârf de sezon – singura perioadă în care vor putea aplica majorări de tarif și numai pentru cei care nu și-au rezervat din timp camerele. În ultima săptămână din iulie și primele două din august, o cameră la o pensiune din Vama Veche se închiriază cu 100-150 de euro pe noapte, când gradul de ocupare este de peste 90% pe tot litoralul românesc, dar acestea sunt excepțiile. Tot în această perioadă, o cameră la un hotel de 5 stele din Mamaia ajunge să se închirieze cu circa 350 de euro pe noapte – prețul este, însă, mai mic decât în Bulgaria, unde același tip de cameră costă circa 500 de euro pe noapte.

„Early booking” garantează vacanțe ieftine

„Deja românii au cultura vacanțelor. În ultimii 15 ani au văzut ce înseamnă reducerile „early booking”, au văzut că plătesc mai puțin doar pentru faptul că iau decizia acum pentru vacanța de vară. Plătind un avans mic, nu se blochează banii, nu sunt riscați bani mulți, iar în anumite condiții, avansul este rambursabil. Litoralul românesc e în continuare pe creștere și sunt foarte multe rezervări. Hotelierii au prețuri speciale pentru mai-iunie, în extrasezon, deoarece trebuie să-și acopere capacitatea de cazare. Cu prețuri mici pot atrage anumite categorii de turiști și pentru a-i stimula să meargă la mare la începutul verii, preferă să încaseze mai puțin”, a explicat, pentru Jurnalul, Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Este în avantajul turiștilor, din perspectiva acestor principii care stau la baza vânzărilor, și faptul că ofertele lansate nu mai pot fi modificate, ceea ce face ca hotelierii să nu poată crește tarifele într-un an în care toate prețurile produselor explodează de la o lună la alta. 

Românii au învățat de la bulgari

Hotelierii se bazează pe asigurarea din timp a unui grad de ocupare cât mai mare, prin lansarea unor oferte speciale. Cei de pe litoralul românesc au început să aplice aceleași mecanisme ca vecinii bulgari, astfel încât ofertele din România au devenit aproape la fel de atractive ca ale bulgarilor.

„Hotelurile care sunt foarte căutate, atât în România, cât și în Bulgaria, își asigură până la 70-75% gradul de ocupare prin vânzările în regim „early booking”. Hotelierii nu pot să-și mărească prețurile stabilite în luna octombrie, când lansează ofertele de vară. Cel mult, pot să elimine o parte din ofertele speciale sau să retragă reducerile „de early booking” pentru luna ianuarie, dacă vând peste un anumit procent care îi avantajează”, mai explică reprezentantul agenției.

Primii care au început să elimine aceste oferte sunt hotelierii de pe litoralul bulgăresc, pentru că deja și-au atins țintele propuse, dar mai sunt oferte speciale „early booking” la agențiile de turism care vând vacanțe de vară pe litoralul românesc, acestea urmând să se retragă după ce se asigură acel procent de 70% grad de ocupare, la fel ca în Bulgaria. Până atunci, românii își mai pot rezerva vacanțe la prețurile de anul trecut.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×