România se află pe locul 2 în Europa, având peste 1.900 de peșteri. Dintre acestea, peștera Piatra Altarului din Munţii Bihorului este considerată una dintre cele mai frumoase din țară şi chiar din Europa.
Descoperită destul de recent, în 1984, de către speologii Clubului Politehnica din Cluj, peștera se întinde pe patru niveluri, unul activ, unul semiactiv şi două fosile. Palatul, Paradisul, Geoda şi Altarul Urşilor. Interiorul are o suprafață impresionantă, de peste 3.000 de metri. Peştera Piatra Altarului este încadrată în categoria peşterilor de valoare excepţională, care, prin interesul şti ințific sau unicitatea resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional. Peștera nu este amenajată pentru public, fiind deschisă doar pentru cercetări ştiinţifice.