x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Peșterile neștiute din Gorj

Peșterile neștiute din Gorj

15 Feb 2016   •   20:27
Peșterile neștiute din Gorj
Sursa foto: skyfotostock/Getty Images/iStockphoto

Puţini ştiu că în judeţul Gorj se găsesc aproximativ 2.000 de peşteri, adică 1/6 din potenţialul speologic al României. Dintre acestea, cea mai imporatantă este Peştera Muierilor, situată lângă Baia de Fier. Este considerată un monument al naturii care conţine adevărate bijuterii - concreţiuni calcaroase.

Sălile acestei rezervaţii speologice au nume sugestive: „Sala liliecilor“, pentru că adăposteşte numeroase colonii de lilieci, „Galeria urşilor“, unde s-au găsit oseminte ale ursului de cavernă.

Ea poate fi vizitată de turişti, fiind complet electrificată. Numele acestei peşteri aminteşte că ea a servit drept adăpost femeilor şi copiilor în epoca migraţiei popoarelor.

Altă locaţie cunoscută este Peştera Polovragi, situată în Cheile Olteţului. Galeriile ei formează un adevărat labirint. O veche legendă care circulă în zonă spune că aici a trăit Zamolxe, zeul dacilor.

Peştera Cloşani, situată la 433 de metri altitudine, la poalele Munţilor Mehedinţi, îi încântă pe vizitatori cu câteva lacuri, cu o faună cavernicolă bogată, dar şi cu numeroase concreţiuni calcaroase. Este bine de ştiut că peştera este uşor accesibilă. Toate cele trei obiective au fost declarate monumente ale naturii şi reprezintă atracţii turistice importante pentru judeţul Gorj.
 

×