x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Se scumpește cazarea la hotelurile de pe Litoral. Află cât vei plăti, în funcție de categoria hotelului și de stațiune

Se scumpește cazarea la hotelurile de pe Litoral. Află cât vei plăti, în funcție de categoria hotelului și de stațiune

15 Iul 2015   •   08:54
Se scumpește cazarea la hotelurile de pe Litoral. Află cât vei plăti, în funcție de categoria hotelului și de stațiune

 Tarifele percepute în unităţile hoteliere de pe litoral cresc de astazi, acestea urmând să varieze de la 60 la 260 de lei pe zi de persoană, în funcţie de staţiune, de clasificarea hotelului şi de numărul de mese oferite, afirmă preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Mirela Matichescu.

Ea a precizat că, faţă de perioada anterioară, preţurile cresc cu până la 20 la sută pentru sudul litoralului şi cu până la 25 la sută pentru Mamaia.

„Faţă de perioada care a trecut, preţurile în full sezon cresc în Mamaia undeva până în 25 la sută, iar în sudul litoralului până în 20 la sută”, a explicat preşedintele ANT.

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, prezent la conferinţa de presă, a susţinut însă că nu este vorba de o creştere cu 20 sau 25 la sută a tarifelor, ci de faptul că până acum turiştii beneficiau de anumite reduceri pentru plata în avans.

Astfel, preţurile pentru all inclusive în Mamaia vor fi de 260 de lei de persoană pe zi, iar în Eforie şi sudul litoralului - 200 de lei. La un hotel de patru stele, în Mamaia preţul va fi de......................

Citește mai departe AICI ca să afli cât vei avea de plătit pe zi, în funcție de categoria hotelului și de stațiune.


×