x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Şi tu poţi redescoperi România!

Şi tu poţi redescoperi România!

de Simona Lazar    |    26 Apr 2011   •   14:28
Şi tu poţi redescoperi România!

Cred că orice punct de pe harta ţării este bun ca să redescoperim România. Un astfel de punct poate fi Şurdeşti, 600 de ani de atestare documentară, cea mai înaltă biserică veche de lemn din lume, monument aflat în patrimoniul UNESCO. De unde ar începe însă redescopeirea ţării cei de la... "Redescoperă România”? Iată ce ne răspunde unul dintre cei mai activi membri ai săi, Bobby Voicu: "De unde am început, în primul rând. Am început din Bucureşti, în 2010; am descoperit anul trecut locurile interesante din România. Le-am redescoperit, pentru că până la urmă suntem români, se presupune că mai ştim câte ceva despre ţara noastră. Sau ar trebui să ştim... Anul ăsta am continuat proiectul cu obiceiurile şi tradiţiile din ţară. Pentru că noi chiar am fost surprinşi că acele obiceiuri despre care noi ştiam că existau acum 30-40 de ani au început să reînvie în România, dovadă Udătoriu' la care suntem acum martori”.

Udătoriu' este un obicei agrar străvechi, care în anii '70 a fost interzis, pentru că aduna prea multă lume, şi care în urmă cu 14 ani a fost reabilitat, scos de la naftalină, ca şi costumele cele vechi, reaşezat în pagină. Reînviat, ar fi poate mai exact să spunem, că tot ne-am aflat la Şurdeşti de Înviere. Este vorba despre unul dintre obiceiurile agrare cele mai vechi atestate în zonă şi cred că unul foarte interesant pe harta României... "Sincer să fiu, în ultima vreme am descoperit o grămadă de lucruri interesante, nu cred că poţi să spui aici e mai interesant decât în altă parte”, vrea Bobby Voicu să puncteze dreptul la excepţional şi al altor obiceiuri din ţară. "Când am plecat la începutul anului în Redescoperă (pentru că plecăm în diferite regiuni istorice, câte o săptămână), am descoperit de la o procesiune de măşti în Eftimie Murgu, de Fărşang, până la oalele şi ouăle din copacii din Maramureş şi până la Udătoriu' de aici. Cred că nu există zonă în România în care să nu descoperi ceva interesant”. De fapt, să re-descoperi ceva interesant... - ţin şi eu să punctez, ca să pun în valoare ideea proiectului. "Să redescoperi, da... dar pentru mulţi dintre noi e o primă descoperire”, îmi spune interlocutorul meu. "Eu, de exemplu, nu am ştiut de Udătoriu', nici de unele dintre obiceiurile din Bucovina. Mai citisem despre câteva dintre ele, dar în momentul în care vezi oameni care asta fac, stai de vorbă cu cineva care încondeiază ouă, sau care lucrează în lut la Horezu, sau care face porţi maramureşene, obiceiurile capătă viaţă. Nu mai sunt nişte cuvinte într-o carte, sunt readuse la viaţă de căldura umană, pentru că este cineva care îţi arată cum se fac toate acestea.”

Uimeşte firescul cu care se fac toate aceste lucruri. Şi e normal, câtă vreme universul urban pare să ne tocească sensibilitatea şi doar (re)întâ;nirea cu lumea din afara supraaglomeratei Capitale te face să observi că cele ce, poate, pentru un bucureştean, "sunt file de poveste, aici fac parte din viaţa de zi cu zi”, îmi mai spun tinerii care sunt implicaţi în proiectul "Redescoperă”. "Acesta e scopul întregului proiect, să arătăm că obiceiurile nu sunt ceva extraodinar, ceva în afara ordinii ştiute, după care trebuie să alergăm, ci sunt parte din viaţa noastră”.

I-am cerut managerului de proiect Bobby Voicu să ne spună care sunt anul acesta, în linii mari, planurile celor de la Redescoperă România? "Redescoperă România este de fapt un singur proiect, care se întinde pe o durată de un an, avem cinci plecări, deja aceasta este a doua şi se termină din păcate mâine (a treia zi de Paşti – n.r.), mai avem o plecare în Banat-Crişana, una în Transilvania şi una în Dobrogea. În Dobrogea, de exemplu, vom merge în Deltă, să vedem cât mai multe monumente istorice, comunităţile din Dobrogea; vrem să ajungem să vedem inclusiv hergheliile de cai sălbatici din zona Deltei. Mergem să vedem cum trăiesc oamenii... în Deltă, în Banat, în Crişana, în Transilvania, aşa cum am făcut-o şi în aceste zile în Maramureş. Cred însă că şi la doi paşi de Bucureşti am putea găsi lucruri foarte importante pentru comunitatea locală şi, din păcate, uitate de noi, ceilalţi... Mai mult chiar, noi, cu Redescoperă România, creăm o hartă a acestor locuri şi a acestor obiceiuri. Dacă mergeţi pe site, pe www.redescoperăromania.ro, veţi putea găsi locurile pe care le-am cercetat şi le-am vizitat. Veţi putea găsi obiceiurile pe care le-am aflat, veţi putea găsi poze pe care le-am făcut noi de-a lungul timpului. Dacă aveţi telefoane mobile le puteţi folosi pur şi simplu, când sunteţi într-un anumit loc şi doriţi să vedeţi ceva pe o rază de 30 de kilometri – puteţi afla ce anume poate fi vizitat şi unde vă puteţi duce. Poţi să găseşti lucruri extraordinare la 30-40 km de oraşul în care eşti. Nu trebuie să faci mii de kilometri pentru asta”.
Cât despre site, anul trecut Redescoperă România a atins 250.000 de vizitatori online. "Anul acesta sperăm să depăşim 500.000-600.000 de vizitatori. Dar ce ne dorim cel mai mult este ca măcar o parte dintre aceştia să contribuie la redescoperirea României, pentru că tot ceea ce facem noi poate fi îmbunătăţit de cei care ne urmăresc, poţi să adaugi locuri, poţi să propui obiceiuri. Noi avem de multe ori surpriza să descoperim... că ajungem într-o zonă, unde să ne oprim pentru ca să bem apă, şi să nu mai plecăm pentru că am aflat acolo ceva foarte interesant: un loc, un om, o poveste”....

Îndemnul meu şi al lui Bobby Voicu, al tuturor celor entuziast implicaţi în proiectul Redescoperă România: nu trebuie să plecaţi în lume ca să descoperiţi frumuseţea naturii, forţa istoriei, bunătatea semenilor – este suficient să priviţi în jur şi să redescoperiţi România!  

×