x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii SUA transmite avertismente de călătorie. Care este recomandarea pentru România

SUA transmite avertismente de călătorie. Care este recomandarea pentru România

07 Aug 2020   •   11:59
SUA transmite avertismente de călătorie. Care este recomandarea pentru România

Departamentul de Stat şi Centrul de Control al Bolilor şi Prevenţie (CDC) din SUA transmite avertismente de călătorie față de mai multe state unde infecțiile cu COVID-19 sunt în creștere. Acestea înlocuiesc recomandările anterioare, care sfătuiau cetățenii americani să nu meargă în străinătate, transmite Reuters.

''Odată cu ameliorarea condiţiilor sanitare şi de siguranţă în unele ţări şi cu posibila înrăutăţire în altele, departamentul revine la sistemul anterior de niveluri de recomandări de călătorie pentru fiecare ţară'', arată Departamentului de Stat. Noua decizie a înlocuit-o pe cea din 19 martie, care sfătuia populația ''Nu călătoriţi''.

În data de 6 august, s-au emis alerte ''Nivelul 4: Nu călătoriţi'' pentru circa 30 de țări. Pe lista statelor de risc ridicat se află India, Rusia, Bangladesh, Belize, Bolivia, Costa Rica, Republica Dominicană, Egipt, El Salvador, Haiti, Iran, Kosovo, Kazahstan, Mongolia, Honduras şi Libia.

România se află la ''Nivelul 3: Reconsideraţi călătoria'', alături de statele UE, Marea Britanie, Vietnam, Sri Lanka, Liberia, Armenia, Filipine, Laos şi Australia.

Majoritatea ţărilor se află în continuare la nivelul 3 pe lista de avertismente.

Doar Thailanda, Noua Zeelandă şi Fiji sunt la nivelul 1, cu riscul cel mai scăzut. 

Anunţul a determinat creşterea cotaţiilor acţiunilor la companiile aeriene americane.

 

×
Subiecte în articol: sua romania COVID calatorii coronavirus