x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Târgurile de Crăciun preiau trendul turismului de shopping

Târgurile de Crăciun preiau trendul turismului de shopping

de Diana Scarlat    |    23 Dec 2025   •   09:15
Târgurile de Crăciun preiau trendul turismului de shopping
Sursa foto: Cel mai vizitat târg de Crăciun din România este cel de la Craiova

În ciuda recesiunii, anul acesta au fost organizate mai multe târguri de Crăciun în România, iar numărul vizitatorilor a crescut.

Tendința este aceeași la nivel european. Din perspectiva strategiilor de marketing, o astfel de creștere în perioade de scădere a puterii de cumpărare pare o situație accidentală, dar în spatele calculelor pe care și le fac organizatorii stă un trend mai puternic – acela al turismului de cumpărături. Așa cum Bucureștiul a fost preferat, în ultimii 8 ani, de foarte mulți turiști străini care merg în capitalele europene pentru a cumpăra produse de la branduri de lux, la fel se întâmplă și cu târgurile de Crăciun organizate în special pentru o anumită categorie de public-țintă care vizează aceste evenimente și caută variantele cele mai ieftine. Astfel, târgurile de la București, Craiova, Brașov sau Sibiu devin atracții pentru românii și străinii care caută astfel de locuri, la prețuri mai mici decât la Viena, Praga sau Strasbourg, dar cu același specific și mai ales cu atmosfera de sărbătoare de Crăciun.

Creșterea numărului de turiști la târgurile de Crăciun, atât din România, cât și din alte țări europene, aduce câștiguri imense și hotelierilor și agențiilor de turism la care apelează mulți dintre cei care vor să-și ofere o minivacanță la un astfel de eveniment. După ce a-nceput dezvoltarea acestui segment de turism, marile orașe europene și-au înmulțit târgurile dedicate Crăciunului, dar și perioadele în care se organizează aceste evenimente au crescut, de la câteva zile, până la o lună și jumătate, în unele destinații.

„Trendul se menține pozitiv, numărul turiștilor fiind în creștere la toate târgurile de Crăciun din Europa, în ultimii ani, cu o scădere în 2020, anul pandemiei, când unele târguri nu s-au mai organizat, altele au fost marcate de multe restricții. Anul acesta a crescut foarte mult numărul de vizitatori la târgurile de Crăciun, deși se simte deja o scădere a puterii de cumpărare pentru români. Totuși, ne putem raporta la aceste evenimente la fel ca la vacanțele de vară sau de iarnă, pe care românii nu le ratează. De altfel, anul acesta s-a simțit puternic o schimbare a preferințelor românilor, după reducerea voucherelor de vacanță, în sensul că mulți au renunțat la o parte din vacanțele din timpul anului, dar nu s-a renunțat la cele mai importante, adică vacanța de vară și cea prilejuită de sărbătorile de iarnă. În același trend se încadrează și atracția pentru târgurile de Crăciun, iar cele organizate în marile orașe ale României sunt foarte căutate, fiind mai ieftine decât cele din vestul Europei, chiar dacă și la noi sunt prețuri ale produselor vândute la aceste târguri mai mari decât în magazine”, a explicat, pentru Jurnalul, Traian Bădulescu, consultant în turism.

 

Investiții ale primăriilor în evenimente

Acesta mai spune că organizatorii târgurilor de Crăciun se bazează pe tendințele de pe piață, iar în calcul s-a luat mai ales trendul internațional al turismului de shopping și cel al turismului de evenimente, în special marile festivaluri care au un număr din ce în ce mai mare de participanți din toate țările lumii. 

Un bun exemplu, în turismul de shopping, este Bucureștiul, unde mulți turiști străini, în special tineri, preferă să-și petreacă o minivacanță în care se bucură de posibilitatea de a vizita o capitală europeană cu istorie bogată, dar pot să-și cumpere de la marile branduri de lux aceleași produse pe care le găsesc în alte orașe europene, dar la prețuri mai mici. 

De asemenea, costurile unui pachet turistic în centrul Bucureștiului, cu servicii de lux, poate fi chiar și la jumătate față de același tip de pachet în altă capitală europeană, ceea ce face din capitala României o atracție pe harta turismului de shopping.

În privința festivalurilor care aduc foarte mulți turiști străini în România, în top este Untold, pentru care Cluj-Napoca alocă fonduri, pentru organizare, în fiecare an, în spatele strategiei fiind un calcul care arată că orașul câștigă cel puțin de două ori mai mult în urma festivalului. 

Același tip de calcul stă și la baza organizării târgurilor de Crăciun. Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, a explicat, cu cifre și calcule concrete, încă din primul an în care a organizat târgul de Crăciun din Bănie, că toți operatorii economici au de câștigat, în această perioadă, datorită organizării acestui eveniment. De asemenea, municipalitatea încasează sume foarte mari, în perioada târgului de Crăciun care a fost poziționat de la început ca unul de top, atrăgând inclusiv turiști străini.

 

Cele mai multe târguri sunt în București

Bucureștiul are deja cele mai multe târguri de Crăciun. În Piața Constituției se poate vizita „Bucharest Christmas Market”, deschis până pe 28 decembrie 2025. Evenimentul s-a anunțat drept unul dintre cele mai spectaculoase din Capitală, cu peste 120 de căsuțe de unde se pot cumpăra produse artizanale și preparate culinare. Printre atracțiile principale se numără bradul ecologic de 30 de metri, Casa lui Moș Crăciun și roata panoramică. 

„Bucharest Downtown Christmas Market” se poate vizita în Piața Universității, tot până pe 28 decembrie. Vizitatorii se pot bucura aici de instalații luminoase, carusel și numeroase atracții pentru toate vârstele, iar muzica live întreține atmosfera festivă.

„Bucharest Opera Christmas Market” este organizat până pe 28 decembrie pe Esplanada Operei Naționale București, cu decoruri elegante, inspirate de piațetele franțuzești, completat de căsuțe cu delicii culinare și ateliere creative pentru copii. De asemenea, „Winter Wonderland” este târgul de Crăciun organizat pentru prima oară în Piața Alba Iulia din Capitală, la intersecția bulevardelor Unirii, Decebal și Burebista. Târgul va fi deschis până pe 7 ianuarie 2026, fiind cel mai lung târg de Crăciun din București. Piața va găzdui, de asemenea, singura petrecere în aer liber de Revelion 2026, oferind vizitatorilor o experiență festivă completă. 

Tot în București mai pot fi vizitate „West Side Christmas Market”, în Drumul Taberei, organizat în Parcul Drumul Taberei din sectorul 6, până pe 28 decembrie, sau „Tărâmul de Gheață” din Parcul „Lumea Copiilor”, în sectorul 4, până pe 27 decembrie. Aici, vizitatorii se pot bucura de plimbări cu balonul cu aer cald, instalații tematice spectaculoase și de Caravana animalelor magice.

 

Topul evenimentelor din țară

Cel mai vizitat târg de Crăciun din România este cel de la Craiova, deschis oficial pe 14 noiembrie, care poate fi vizitat până pe 4 ianuarie 2026. Ediția din acest an este inspirată de celebra poveste „Spărgătorul de nuci”, transformă centrul orașului într-un adevărat tărâm de basm, animat de lumini spectaculoase, decorațiuni elaborate și căsuțe cu produse tradiționale. Vizitatorii se pot bucura de concerte festive, reprezentații artistice și activități pentru toate vârstele. 

În top este și Târgul de Crăciun din Sibiu, organizat în aceeași perioadă. Ediția din acest an este despre tradiții și autenticitate. Piața Mare a Sibiului s-a transformat într-un veritabil decor de iarnă, prin proiecții video și instalații tematice. Printre atracțiile principale se numără Roata Panoramică și patinoarul de 600 de metri pătrați, care poate primi până la 300 de persoane.

Foarte vizitat este și Târgul de Crăciun din Oradea, deschis până pe 26 decembrie, în două puncte centrale ale orașului: Piața Unirii și Piața Ferdinand. Vizitatorii se pot bucura aici de un patinoar, căsuțe cu produse tradiționale și preparate culinare, iar scena din Piața Unirii găzduiește concerte și evenimente live, completând atmosfera festivă din oraș. 

 

Topul târgurilor din Europa

Cele mai vizitate târguri de Crăciun din Europa sunt la Viena, Praga, Strasbourg și Bruxelles, iar următoarele ca număr de vizitatori sunt la Nürnberg, Dresda și Köln. Foarte mulți turiști merg și la Budapesta sau Cracovia, în special pentru preparatele culinare tradiționale, iar printre destinațiile care au ajuns recent pe harta turismului de evenimente din perioada sărbătorilor de iarnă se numără țările baltice, cu Riga și Tallinn. Recent, Craiova a fost desemnată „European Best Christmas Market”, adăugându-se pe lista de top.

Pe primul loc în toate topurile rămâne Viena, capitala Austriei, mai ales pentru atmosfera sa regală, în timp ce la Strasbourg este „Capitala Crăciunului”, cu cel mai vechi târg de acest fel din Franța. În topul capitalelor cu cele mai multe zone de târg dedicat Crăciunului este Berlinul, cu peste 80 de târguri, de la cele medievale – Spandau - la cele moderne - Gendarmenmarkt. 

Toți turiștii sunt sfătuiți să verifice cu mare atenție dacă au posibilități de cazare în perioadele în care sunt organizate târgurile de Crăciun, dar și programul fiecărui eveniment, pentru că datele diferă de la un oraș la altul. Cei care nu vor să cheltuiască mulți bani sunt sfătuiți să aleagă zboruri low-cost, în timpul săptămânii, când e mai puțin aglomerat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: targuri craciun trend turism shopping