Tren de plăcere în Africa "neagră"

Haideţi în tren, haideţi în tren, dar nu oricum. Am cam obosit, şi mi se pare normal să obosiţi şi dumneavoastră o dată cu mine! Aşa, de plăcere... Că doar, în fine, am urcat în minunatul tren de plăcere în Africa "neagră".

Haideţi în tren, haideţi în tren, dar nu oricum. Am cam obosit, şi mi se pare normal să obosiţi şi dumneavoastră o dată cu mine! Aşa, de plăcere... Că doar, în fine, am urcat în minunatul tren de plăcere în Africa "neagră".

20 februarie
Cum naiba să nu obosesc? Credeţi că am urcat în tren aşa, pur şi simplu? Doar mă ştiţi deja cum sunt: ochi alunecoşi, inimă zburdalnică! Prin urmare, am trecut la obiceiuri balcano-dâmboviţene, atât de folositoare în călătorii, în orice colţ al lumii: îi dau un bacşiş generos directorului trenului, adjunctului care răspunde de servicii, aflu care este stewardesa din vagonul nostru (şi îi ofer şi ei bacşiş), aflu în ce restaurant mâncăm şi care sunt chelnerii. Plus că fac un exces de zel, merg la bucătăria restaurantului şi cinstesc pe toţi cei din bucătărie, inclusiv pe cele două femei de la spălat vase. I-am cinstit şi pe cei câţiva hamali care au ajutat la bagaje (şi este clar că aceste "fapte" nu au scăpat neobservate, pentru că totuşi americanii şi canadienii nu fac asta decât la urmă şi numai în limitele sugerate de regulamentul trenului. Să fie la ei!). Şi recunosc că m-a mai obosit şi şampania de întâmpinare (staţi liniştiţi, am băut doar un pahar), foarte bună. Cu toate că turiştii sunt cu dare de mână, americanii tot americani: când au dat de şampanie free nu se mai opreau. De altfel, este o meteahnă a lor. Pot să aibă milioane, dacă într-un magazin se oferă bucăţele mici de pizza dintr-o nouă reţetă, stau la rând să primească o bucăţică în scobitoare! Sigur, fiind un grup eterogen  am căutat şi noi să "ne lipim" de cei care erau cel mai mult pe gustul nostru. Pentru început am avut noroc să întâlnim o pereche în jur de 35 de ani, ucraineni (el, soţul, fost luptător în Afganistan), şi o pereche în jur de 60 de ani, în care soţul era veteran din Vietnam, iar ea, fostă stewardesă. În general, oameni pasionaţi de turism, filatelie, colecţionari, numismaţi, jucători pasionaţi de golf sub acoperire (!) şi aşa mai departe. Toţi, veseli, joviali, prietenoşi şi dornici de aventură. Uf! M-am retras chiar în vagonul "amiral", pentru a mă odihni puţin. Trebuia puţină odihnă înainte de a da iama prin tren să văd cum arată, doar nu putea să-mi scape tocmai acest lucru. Alina s-a retras în "bârlogul" ce ne era rezervat pentru a-şi odihni "la liber" picioarele obosite (dar, cu mintea vioaie, urmărea pe net ce se mai întâmplă în lume), lăsându-mă pe mine să savurez puţină meditaţie netranscendentală la... cele 36 de apartamente de lux (nu compartimente) pe care doream să le vizitez razant!

(Va urma)