Tren de plăcere în Africa "neagră"

INCIDENT FERICIT  •  DE LA CISTERNĂ LA FLAMINGO!
N-am mai ajuns la rezervaţia Selous. Deoarece "locomotiva" a ajuns cu rezervorul la limită într-o gară – Makamako, Macicucu, ceva de genul acesta, oricum un nume de nepronunţat. Aici trebuia să ne aştepte cisterna cu motorina plătită în avans...

21 februarie

Dar cisterna, nică-ieri. Aveam la dispoziţie numai o oră. Şeful gării îl informează pe dl Vos – "şeful" trenului – că a văzut cisterna mai devreme, dar că probabil a plecat într-un micuţ oraş. Directorul trenului ia un taxi şi începe căutarea... cisternei prin oraş! Nu a fost greu să depisteze cisterna uriaşă cu motorină trasă în faţa unei cârciumi. Şoferul îi spune, impasibil, că are instrucţiuni precise: trebuie să-i plătească motorina, nu în dolari, ci în moneda naţională. Cu toate că motorina era plătită, nu era timp de negocieri, deoarece în două ore băncile se închideau. Dar băncile nu primeau hârtii de 100 de dolari! Începe o alergătură prin tot trenul, pentru ca turiştii care aveau bani cash în hârtii mai mici să-l ajute pe "patron". Se rezolva cam într-o oră, se schimbă banii la bancă, se plăteşte şoferul şi începe alimentarea. În acest timp, linia, datorită întârzierii, este blocată pentru un tren care vine din sens invers. Astfel, gara, plină de copii, vânzători de fructe şi alte personaje exotice, este înconjurată de un gard de sârmă, care nu permite copiilor să intre neînsoţiţi. Şi eu, dar mai ales Alina, mergem de partea cealaltă a gardului, cu toate că este strict interzis, şi dăm copiilor bomboane. Dar nu numai atât. Copiii pur şi simplu voiau să stea în preajma noastră, să râdă, să povestească, să fie întrebaţi. Reuşim să trecem mai mulţi copii dincoace de gard, ca să "socializeze" şi cu alţi turişti. Dar cei mai mici rămân cu feţele lipite de gardul de sârmă privind cu tristeţe la cei care au reuşit să treacă de gard. Totul este de fapt o crud de realistă parabolă a vieţii, care este aşa cum este. O femeie primeşte permisiunea să ne vândă fructe proaspete, pe care le poartă pe cap într-o tavă spectaculoasă (foto). În sfârşit, plecăm. Se simte ceva tensiune în aer, nu toţi turiştii sunt obişnuiţi cu exotismul situaţiilor sau cu schimbările de program. Mai toţi suntem la vagonul de observaţie, în aer liber, bărbaţii fumează nervoşi, iar unele femei îşi pun un... pahar de băutură. De, emoţia. Atunci se întâmplă minunea. Trenul se apropie încet de un lac  care găzduieşte o colonie de nu mai puţin de 5.000 de păsări flamingo, în grupuri de câte 200-300. Este o nebunie! Flamingo, amestecul acela de barză şi raţă, care îţi atrage privirile prin culoarea penajului: roz la specia europeană sau roşie la specia americană. Păsările sunt atât de frumoase şi atât de aproape încât uităm cu toţii de necazurile de peste zi. S-ar putea spune că un necaz nu vine niciodată singur, vine cu... flamingo! Trenul merge aşa, încet, încet, încât ai impresia că ai putea să cobori, să iei o barcă şi să te duci în mijlocul coloniei. Dar mai toţi avem binocluri puternice şi "apropiem" păsările până în retină! Minunat. În fond, a fost o zi minunată. Nu mai mănânc, sunt prea obosit. Adorm având într-un ochi imaginea unui copil trist cu năsucul lipit de gardul de sârmă şi în celălat ochi o pasăre flamingo de o frumuseţe inegalabilă. În fond, asta este Africa!