Tren de plăcere în Africa "neagră" (XIV)

După un somn fără languste ţopăind prin vis, dimineaţa mă prinde cu o plăcere "programată".

După un somn fără languste ţopăind prin vis, dimineaţa mă prinde cu o plăcere "programată".


19 februarie (dimineaţa)
O plăcere multvisată. Şi anume aceea de a merge prin pieţele zanzibareze. Fetele dorm adînc, aşa că pornesc singur în plimbarea matinală. "Jambo! Sijambo! Hujambo? Sijambo. Mambo! Poa". Nu, nu este un banc local, este un schimb de saluturi în swahili, ce răsună la tot pasul prin pieţele ce trezesc dimineaţa oraşul. Tot ce ştiu este că Hujambo înseamnă Ce faci?, Sijambo – Bine, iar Poa – Cool (!). Aici salutul este extrem de important, se poate spune că ţine loc de... mîngîiere!
De cînd mă ştiu mi-au plăcut pieţele ţărăneşti. Pînă şi în Canada obişnuiesc să merg duminica la piaţa liberă şi să cumpăr produse proaspete de la fermieri, la mai puţin de jumătate de preţ decît la supermarketul de la colţ. Mi-am pus întrebarea cum de oamenii din Zanzibarul aşa de sărac arată bine hrăniţi. Unul dintre răspunsuri se găseşte în... piaţă. Legea este foarte strictă cu vînzătorii. Totul trebuie să fie proaspăt: vita este tăiată noaptea, iar a doua zi dimineaţa figurează deja sub formă de hălci pe tarabe, iar "pescăria" este adusă la piaţă de cum a fost prinsă! Foarte interesant: nu este permisă sub nici o formă păstrarea mărfii pentru ziua următoare. Iată ce îmi mărturiseşte un pieţar cumsecade, ca mai toţi pieţarii din Zanzibar: "Spre seară poţi avea surpriza ca preţurile să coboare pînă la limita în care, practic, cumperi gratis. Înaintea închiderii, oamenii cumpără cu un dolar o pungă plină de peşte sau o bucată mare de carne de vită. Dacă mai rămîn peşte, caracatiţă, calamar, toată pescăria asta e aruncată în mare, iar piaţa este spălată, în amurg, cu furtune puternice ca de pompieri". Chiar dacă în timpul vînzării condiţiile nu sînt dintre cele mai igienice, faptul ca marfa este proaspătă compensează acest lucru. Cînd vezi că peştele se zbate pe "mîna de gheaţă" de sub el, nu te mai uiţi la muştele din jur! Totuşi, tarabele sînt permanent şterse şi spălate, vînzătorii au mîinile curate, iar amabilitatea e ireproşabilă. Nu e nimic fix la cîntar. Totul se rotunjeşte în favoarea clientului, şi gramajul, şi costul final.


Intru în vorbă şi cu un pescar care se preumblă prin piaţă. Îmi spune că anul trecut pescarii din Zanzibar au stabilit un fel de record. Au scos din apele oceanului un coelancath (un peşte despre care se credea că a dispărut de acum 80 de milioane de ani, pentru că nu s-au găsit fosile mai recente!). Peştele a fost găsit în apele din nordul Zanzibarului, cîntărea 27 de kilograme şi măsura 1,34 metri! Oricît de puţin ar cîştiga un zanzibarez, nu are cum să nu aibă bani de mîncare, iar diversitatea face ca meniul lui sa fie mereu diversificat. E adevărat că mîncarea şi băutura sînt ceva mai scumpe decît în România. De exemplu, o pizza poate ajunge la 8 dolari, nişte fructe de mare (porţie pentru o persoană) pot ajunge pe la 10 dolari, o bere cam sub un dolar şi aşa mai departe. "Mîngîi" în treacăt o caracatiţă uscată şi sărată (haha!) şi… mă grăbesc. Trebuie să mă întorc repede la hotel, să îmi trezesc soţia cu un Nakupenda! – Te iubesc! şi fiica cea aventuroasă cu o palmă zdravănă pe ceafă. Trebuie să prindem vestitul Tur al Condimentelooooor! (Va urma)