x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Un nou concept: spectacol culinar, la Hotelul de Gheață

Un nou concept: spectacol culinar, la Hotelul de Gheață

de Diana Scarlat    |    17 Ian 2019   •   16:26
Un nou concept: spectacol culinar, la Hotelul de Gheață

Inspirați de Programului „Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019”, inițiatorii proiectului de marketing turistic Hotel of Ice Bâlea Lac organizează o serie de spectacole culinare, ce vor fi susţinute de celebrul maestru bucătar elveţian Jakob Hausmann, pe 8 şi 9 februarie, la Restaurantul Ferdinand I al României, din interiorul Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac. Denumirea restaurantului de gheață a fost aleasă astfel încât să amintească de Marea Unire, în an centenar, iar spectacolele gastronomice vor uni gusturile și rețetele tuturor provinciilor românești.

 

Provocarea la care este gata să răspundă bucătarul care s-a remarcat după ce a adus în inima Capitalei „Mica Elveție” constă în reinterpretarea unor specialităţi tradiţionale din provinciile care s-au unit, formând România Mare. Spectatorii vor avea ocazia să participe la spectacolul interactiv în chiar ei sunt personajele principale, maestrul fiind cel care le va prepara specialitățile culinare, într-un adevărat festin românesc.

 

„Cele două spectacole culinare programate în prima jumătate a lunii februarie fac parte din prima serie de evenimente de acest fel, găzduite în acest sezon la Hotelul de Gheaţă. Am mai programat încă două evenimente similare, în cadrul cărora elveţianul Jakob Hausmann va continua frumoasa poveste a preparării unor mâncăruri sofisticate, din bucătăria românească și internaţională”, explică Arnold Klingeis, inițiatorul Complexului de gheață de la Bâlea Lac.

×
Subiecte în articol: hotelul de gheata