x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii UNIC ÎN ROMÂNIA. Lacul Albastru

UNIC ÎN ROMÂNIA. Lacul Albastru

08 Sep 2015   •   18:12
UNIC ÎN ROMÂNIA. Lacul Albastru

La câţiva kilometri de Baia Sprie, un lac de 50 de metri de pe un mal pe celălalt şi doar 4 metri adâncime, le oferă turiştilor un experiment unic. Lacul îşi schimbă culoarea în funcţie de lumină, dar şi de oamenii care înoată sau în apa sa. Specialiştii spun că acest lac este unic în lume!

Datorită solubilizării compuşilor sulfuroşi, apa are, uneori, culoarea verde, uneori cu reflexe de smarald, nuanţe de albastru sau turcoaz. Lacul Albastru s-a format în urma prăbuşirii unor vechi lucrări miniere de exploatare, de pe Filonul Domnisoara, în anii 1919 – 1920.

De atunci apa a rămas plină de sulfuri care îi schimbă culoarea. Mai exact, combinaţia chimică din lac a facut ca aici să fie prezent şi acidul sulfuric liber, în concentraţie de 7,8 miligrame la litru, iar ph-ul apei să ajungă la 4.
 

×