x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Vacanță pe pârtie

Vacanță pe pârtie

de Luciana Cocoș    |    27 Oct 2015   •   15:37
Vacanță pe pârtie

Sezonul de iarnă se apropie, iar mulți dintre români preferă să-și petreacă concediile în stațiunile montane, pe pârtile de schi. Iubitorii sporturilor de iarnă au și în acest an o gamă variată de oferte. Din păcate, cele mai căutate destinații nu sunt în România, ci în țări cu tradiție în acest domeniu. Munții din Europa sunt încoronati cu sute de stațiuni de schi, fiecare cu propria atmosferă, tradiție și arhitectură. Unele sunt perfecte pentru începători și familii, altele se potrivesc celor mai experimentați și sportivilor.

Românii preferă pârtiile din străinătate

Nu mai este un secret pentru nimeni că românii amatori de sporturi de iarnă nu prea-și petrec concediile pe pârtiile de la noi, mai ales cei cu dare de mână. „Cei care merg la schi în străinătate aleg Austria, Franţa sau Italia. Sunt, de regulă, familii cu copii, care merg în cursul vacanţelor şcolare şi care preferă hotelurile de 4*, cu spa, în regim de demipensiune şi tinerii până în 30 de ani, care merg în grup şi preferă începutul lunii ianuarie sau luna martie şi aleg pensiuni şi apartamente fără servicii de masă. Pentru schi avem până la sfârşitul lunii octombrie reduceri de Early Booking, de 15%”, ne-a declarat Cristina Basarab, brand manager al companiei de călătorii EXIMTUR.

Schi în Alpii Francezi

Franța este pariul pentru schi în acest sezon. Cu numeroase zone schiabile legate, Franța este considerată cea mai mare zonă de schi din lume. Din octombrie și până la începutul lunii mai, stațiunile oferă pachete de calitate, cu care puteți experimenta, cultural și gastronomic, superbele zone montane.

În statiunea Paradiski, de exemplu, se poate schia de la altitudinea de 3.200 metri. Aici, un sejur cu toate serviciile incluse, de la cazare la hotel de 4 stele, bilete de avion și transportul schiurilor, schi pass pe 6 zile și transferuri, costă 850 euro de persoană. ”Cazările se realizează chiar în munți, la altitudini de 1800 m, 1950 m și chiar la 2000 de metri! Dimineața, imediat după micul dejun, turiștii pot să își pună schiurile în picioare și să iasă pe partiile de schi! Nu au nevoie de niciun transfer către mijloacele de transport pe cablu, și astfel salvează mult timp pe care îl folosesc exclusiv pentru schiat și mic dejun cu prietenii”, spune Ana Goicea, director Cocktail Holidays. Zona Paradiski dispune de 425 km de părtii pentru toate tipurile de schiori: pârtii verzi (pentru cei care nu au mai schiat niciodată), pârtii albastre (schiori începatori), pârtii roșii (schiori avansați) și pârtii negre (schiori experți). Însă, o astfel de vacanță poate fi completată și de alte activități și facilități puse la dispoziția turiștilor, cum ar fi: plimbări cu sănii trase de câini Husky, un aquapark în mijlocul pârtiilor de schi cu o suprafață de 3800 mp și cu o vedere minunată asupra masivului Mont Blanc, igluu-uri și un snowpark pentru copii. Mai mult decât atât, Franța este renumită pentru bucătăria sa delicioasa, iar o vacanță la schi poate fi perfectă și datorită experiențelor culinare. Agențiile de turism pun la dispoziția amatorilor de zăpadă și sporturi de iarnă o mulțime de oferte, iar cele mai avantajoase sunt la sfârșitul primei luni din 2016.

OFERTE FRANȚA
Apartament 4*, statiunea Les Arcs 2000
30.01 – 06.02.2016/ 7 nopți
Tarif = 669 EUR/ persoana/ loc in apartament 8 persoane
Sursa: Cocktail Holidays

Apartament 4*, Vallandry
de la 415 euro/persoană
Pachet: 7 nopți cazare, 6 zile skipass Les Arcs-Peisey-Vallandry, acces la zona de spa: piscină, jacuzzi, saună, hammam, sala fitness
Sursa: EXIMTUR


Austria, schi cu tradiție

Cu peste un secol de tradiție în domeniul domeniilor schiabile, Austria are o reputație remarcabilă ca destinație perfectă pentru vacanțele de iarnă. Austria este renumită pentru stațiunile sale pitorești și calitatea remarcabilă a pârtiilor de schi. Austria oferă turiștilor pârtii de schi de clasă mondială și un apras-ski vibrant, ceea ce o face ca această destinație să fie o alegere excelenta pentru o vacanță la schi. Cele mai multe stațiuni de schi austriece sunt dotate cu telegondole și telescaune încălzite, de ultimă generație. Însă românii știu exact ce vor. “Am construit pachetele bazându-ne pe preferințele turiștilor noștri care, chiar dacă folosesc ca mijloc de deplasare autoturismul personal, aleg hotelurile din oferta noastră. Turistul de schi merge în primul rând pentru practicarea sportului, astfel că este esențial să ajunga rapid la zona schiabilă (fie hotelul poziționat la baza pârtiei, fie shuttle până la pârtie) și să aibă servicii bune în unitățile de cazare”, spune Alexandra Mateuță, director de marketing Happy Tour Group. De exemplu, în regiunea Salzburger Land, una dintre cele mai cunoscute, turiștii pot opta pentru închirierea unui apartament în stațiunea Bad Ischl, fostă reședință de vară a cuplului Imperial Franz-Joseph și Elisabeth Sisi. Apartamentul, cotat cu două stele, dispune de 3 camere pentru
2-4 persoane, este dotat cu toate facilitățile moderne. Până la sfârșitul lunii decembrie, închirierea unui astfel de apartament costă 138 de euro pe noapte. Însă, agențiile au oferte pentru toate gusturile și necesitățile.

OFERTE AUSTRIA
Apartament 2*, Bad Ischl (31.10-31.12)
2 persoane: 110 euro/noapte
3 persoane: 124 euro/noapte
4 persoane: 138 euro/noapte

Hotel 3*, Zell Am See
Perioada: 27.12 - 03.01
Cameră dublă: 152 euro/noapte/demipensiune
Cină festivă Revelion: 44 euro /pers

Hotel 4*, Ischgl-Galtur
Perioada: 19.12 - 02.01
Cameră dublă: 303 euro/noapte/demipensiune


Mai aproape, în Bulgaria
Bulgaria este destinația ideala pentru amatorii sporturilor de iarnă în căutare de vacanțe la schii cu buget redus. Stațiunile de schi din Bulgaria sunt bine întreținute și oferă facilități excelente, și acces ușor la pârtii. Principalele stațiuni de schi din Bulgaria sunt Borovets, Bansko și Pamporovo. Sunt ideale pentru începători, deoarece oferă o gama largă de centre de închiriere echipamente, skipass-uri și lectii de schi. Stațiunea Bansko, de exemplu, oferă turiștilor o serie de hoteluri rafinaye de 4 stele și doua hoteluri de 5 stele cu facilități excelente. De exempu, prețul pentru o noapte de cazare la un hotel de 4 stele, cu demipensiune, în perioada 28 decembrie – 2 ianuarie, costă 48 de euro pe noapte, de persoană. Însă, cei cu buzunare generoase pot plăti până la 180 de euro pe noapte, într-un resort de 5 stele.

OFERTE BULGARIA
Hotel 4*, Bansko
Perioada: 28.12.2015 – 02.01.2016
Preț: 48 euro/persoană/demipensiune

Hotel 4*, Bansko
Perioada: 28.12.2015 – 03.01.2016
Preț: 73 euro/persoană/demipensiune

Resort 5*, Bansko
Perioada: 29.12.2015 – 06.01.2016
Preț: 180 euro/persoană/mic dejun


Schi în România, prețuri la fel ca anul trecut

Cu sigurață și pârtiile din România vor fi luate din nou cu asalt de turiștii mai puțin pretențioși, dar asta dacă și vremea va fi prielnică. În România nu sunt multe pârtii care dispun de instalații pentru zăpadă artificială dar, chiar și așa, multe zone din țară și-au câștigat aprecierea pasionaților de schi. Iar deocamdată prețurile se mențin la nivelul celor din sezonul trecut. De exmplu, un sejur de 7 nopți la Vatra Dornei, la un hotel de 3 stele, cu mic dejun inclus, costă puțin peste 600 de lei de persoană, dar doar până pe 20 decembrie. La Predeal în schimb, tariful urcă până la 760 de lei de persoană, însă de acești bani beneficiați de pensiune completă. Astfel, nu veți mai avea grija meselor, iar tot ce aveți de făcut este să vă bucurați de turele pe pârtie și de momentele de relaxare de după. Iar peisajele montane românești cu siguranță vor completa perfect vacanța la munte.

OFERTE ROMÂNIA
Hotel 3*, Vatra Dornei (20.10-20.12)
Sejur 7 nopți cu mic dejun, acces piscină, Jacuzzi, saună = 616 lei/persoană

Hotel 3*, Predeal (20.10-20.12)
Sejur 6 nopți + 1 noapte gratuită cu pensiune completă, acces piscină, saună, 1 masaj de relaxare, parcare, internet = 759 lei/persoană
 

×