x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cele mai ieftine vacanțe de lux, prin „trucurile” agențiilor de turism

Cele mai ieftine vacanțe de lux, prin „trucurile” agențiilor de turism

de Diana Scarlat    |    26 Sep 2023   •   07:20
Cele mai ieftine vacanțe de lux, prin „trucurile” agențiilor de turism

Prețurile au crescut în turism, în ultimul an, dar există câteva „trucuri” care pot să scadă semnificativ prețul și efortul financiar pe care îl fac cei care pleacă în vacanță.

 

Doar agențiile de turism au oferte garantate la jumătate de preț, dacă pachetele se cumpără cu circa șase luni înainte, în regim „early booking”. La reducerile de preț deja aplicate prin acest tip de program se mai adaugă posibilitatea de a achita în rate sau de a plăti la început doar 10% din valoarea totală a vacanței, diferența urmând a fi achitată cu zece zile înainte de cazare. Astfel, ofertele sunt foarte atractive pentru oricine vrea să meargă în concediu, în țară sau în străinătate.

Vânzările agențiilor de turism au crescut foarte mult, anul acesta, mai ales pentru vacanțele de vară, după ce agențiile de turism au făcut oferte avantajoase pentru toate categoriile de public. Diferențele de preț între sezon și extrasezon sunt foarte mari, astfel încât își poate permite oricine să meargă la un hotel de lux, cu regim de masă „all inclusive” la prețuri pe care în alte situații le-ar plăti doar pentru o zi de cazare. 

De exemplu, la un hotel de 4 stele de pe litoralul românesc sau cel bulgăresc, un cuplu plătește în septembrie circa 300 de euro pentru cinci nopți de cazare, all inclusive, același pachet turistic fiind cel puțin 1.000 de euro în lunile iulie-august, în vârf de sezon. Aceeași vacanță va costa 165 de euro în luna iunie 2024, dacă se cumpără de acum, cu reducere de peste 50% față de vârful de sezon. Pentru a avea cât mai multe avantaje trebuie să fie consultate toate ofertele agențiilor de turism care spre deosebire de site-urile care oferă cazare garantează vacanța, chiar și atunci când hotelurile au „overbooking” - adică au vândut mai multe locuri decât au disponibile. Într-o astfel de situație, „booking-ul” făcut pe un site nu are nicio garanție, în timp ce agenția de turism este obligată prin lege și se angajează prin contract cu fiecare cumpărător să găsească soluții similare în cel mai scurt timp.

 

Diferențe de preț de până la 75%

 

Reducerile substanțiale de prețuri, cu diferențe de până la 75% în unele cazuri, în condiții similare, pot fi oferite de agențiile care au foarte multe contracte cu hotelierii din stațiunile turistice, obținând cele mai bune prețuri. Dar mai oferă și posibilitatea de a achita vacanțele eșalonat, fie în rate, fie, cu plata a numai 10% din valoarea vacanței în momentul rezervării, restul plătindu-se cu cel puțin zece zile înainte de intrarea la cazare.

Astfel, o vacanță de vară care în lunile iulie-august ar costa circa 1.500-2.000 de euro, cu 7-10 zile de cazare la un hotel de patru sau cinci stele, cu regim all inclusive, se poate cumpăra în lunile septembrie-octombrie, cu 8-10 luni înainte, beneficiind din start de 50-60% reducere și de posibilitatea de a achita doar 10% la rezervare, ajungând la 750-1.000 de euro din care 90% se va achita în următoarele opt luni. 

„Tot în această perioadă și cu același cumul de oferte se pot cumpăra vacanțe ieftine de lux. De exemplu, la un hotel de 4 stele, all inclusive, de pe litoralul bulgăresc, pentru 7 nopți de cazare, un cuplu va plăti 200 de euro, pentru luna iunie 2024. Este cea mai bună ofertă, la Nisipurile de Aur, la un hotel pe care îl cunosc foarte bine și are tot ce trebuie. Se va plăti doar avansul de 10% la agenție și rămâne timp suficient pentru a strânge restul banilor până anul viitor, urmând să se achite cu 10 zile înainte de a intra la cazare. În felul acesta nici nu se simte efortul financiar, dacă banii se strâng în fiecare lună”, explică Traian Bădulescu, consultant în turism.

 

Gratuități și de la hotelieri

 

Și unii hotelierii adaugă tipuri de oferte speciale. „Oferim gratuitate familiilor cu 2 copii, astfel că o familie poate veni cu 60 de euro pe noapte. Reducerile sunt între 40% și 65% față de prețurile din vârful de sezon. Avem și varianta cu patru nopți plătite și una gratuită și alte formule. În plus, oferim foarte multe servicii gratuit. Avem foarte multe jocuri pentru copii, jocuri virtuale și animatori, biciclete gratuite și pentru copii, și pentru adulți și o parte din zona de SPA oferită gratuit, în pachetul de cazare, iar de anul viitor vom include mai multe”, explică Angelica Chirica, director de comunicare al hotelului Prestige Deluxe Aquapark Club din stațiunea Nisipurile de Aur. 

Hotelul a avut și cel mai mare număr de turiști români în acest an, fiind ocupat în proporție de 90-95% cu turiști din țara noastră în unele perioade din sezon. Familiile reprezintă circa 70% din totalul turiștilor care preferă hotelurile de 4 stele cu regim all inclusive, media înnoptărilor fiind de 6-7 nopți de cazare, tocmai datorită acestor tipuri de oferte foarte avantajoase ale hotelierilor și agențiilor de turism.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: vacante agentii turism