x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calendar ortodox,13 decembrie 2023. Sfântul Ierarh Dosoftei. Rugăciune pentru vremuri grele

Calendar ortodox,13 decembrie 2023. Sfântul Ierarh Dosoftei. Rugăciune pentru vremuri grele

de Redacția Jurnalul    |    13 Dec 2023   •   15:45
Calendar ortodox,13 decembrie 2023. Sfântul Ierarh Dosoftei. Rugăciune pentru vremuri grele
Sursa foto: crestinortodox.ro

Credincioșii ortodocși îl prăznuiesc în ziua de 13 decembrie pe Sfântul Ierarh Dosoftei.

Acesta a fost unul dintre cei mai mari cărturari români din secolul al XVII-lea, considerat și ocrotitorul părinților și copiilor, vindecătorul bolnavilor și mângâietorul celor întristați.

S-a născut în anul 1624 la Suceava și a fost botezat cu numele Dimitrie. Sfântul Dosoftei a fost unul dintre poligloții vremii, vorbind fluent limbile greacă, latină, slavonă bisericească și polonă.

Mai mult decât atât, în anul 1649, Sfatul Ierarh s-a călugărit la Mănăstirea Probota, unde a primit numele Dosoftei, iar în anul 1658, a devenit episcop de Huși. În anul 1671 a fost ales mitropolit al Moldovei.

A devenit primul poet național, primul traducător în limba română al cărților de slujbă religioasă, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții.

În ultimii ani de viață, respectiv în anul 1686, odată cu retragerea polonezilor din Moldova, Sfântul Ierarh Dosoftei a fost luat ostatic și a murit 13 decembrie 1693

Sfântul Dosoftei a fost înmormântat în oraşul ucrainean Zolkiew., potrivit spynews.ro.

Rugăciune puternică pentru clipe grele

"O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești.

Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi,  lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală, pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos.

Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună-liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocrotească pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.".

×
Subiecte în articol: ortodox 13 decembrie sfantul dosoftei