x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calendar ortodox, 6 decembrie 2023. Tradiții și superstiții de Sfântul Nicolae

Calendar ortodox, 6 decembrie 2023. Tradiții și superstiții de Sfântul Nicolae

de Redacția Jurnalul    |    05 Dec 2023   •   17:00
Calendar ortodox, 6 decembrie 2023. Tradiții și superstiții de Sfântul Nicolae
Sursa foto: doxologia.ro

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae în ziua de 6 decembrie. Copiii așteaptă cu nerăbdare cadourile și dulciurile pe care moșul le lasă în ghetuțe.

Sfântul Nicolae a fost arhiepiscopul Mirelor Lichiei, considerat sfântul iubirii. A fost un om de o mare cultură teologică și adesea este pus alături de apostoli. A fost ales arhiereu dar a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni. El s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi.

Sântul Nicolae este milostiv față de săraci, orfani și văduve și dăruiește bani persoanelor nevoiașe. 
Totodată, acesta este protector al copiilor, fiind primul care le oferă cadouri odată cu venirea iernii.

Cei mici trebuie să curețe și să pregătească  ghetuțele în seara de ajun pentru ca Moș Niculae să le aducă daruri. Însă Moș Niculae este și drept, iar copiii neascultători primesc de la moșul doar o nuielușă. 

La sate, feciorii se organizează în grupuri pentru a-și alege egazda unde vor merge să repete colindele de Crăciun și Anul Nou. 

Totodată, Sfântul Nicolae este un ajutor pentru boli și răni, și un sprijin în orice situații. 

Tradițiile autohtone spun că în ajun se fac ritualuri magice, farmece și prognoze meteo. 

Se pun crenguțe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori până la Anul Nou, și așa se va ști cum vor rodi anul viitor. 
Iarna începe ded Sfântul Niculai, când va ninge, iar dac nu va ninge, atunci se spune că a întinerit, potrivit traditii-superstitii.ro.
 
În această zi își sărbătoresc onomastica circa 800.000 de români. 
×