x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa 3 idei practice și cu impact pentru decorarea livingului

3 idei practice și cu impact pentru decorarea livingului

04 Aug 2022   •   16:08
3 idei practice și cu impact pentru decorarea livingului

Ce face un living să fie una dintre cele mai importante încăperi dintr-o casă este dictat de felul de întrebuințare. Poate fi atât un loc destinat numai relaxării, după o zi obositoare, un loc multifuncțional, pentru cinele în familie ori cu prietenii, sau transformat în biroul de acasă.

Deși fiecare activitate cere un ambient diferit, încăperea este una și aceeași. Așadar, ce îți rămâne de făcut este să te gândești la decorarea ei, să fie atât creativ, cât și practic. Înainte de toate, gândește-te la opțiuni care să scoată din anonimat fiecare colțișor și să creeze o atmosferă plăcută pentru fiecare persoană care petrece timp în living. Dacă ți-ai propus să faci asta și nu știi către ce anume să te îndrepți, mai jos, îți prezentăm trei idei pe care să le pui în practică și să îți transformi livingul:

1.Gândește un stil care să se potrivească personalității tale

Ca întreg procesul să meargă mai ușor, de îndată ce vrei să decorezi livingul, gândește-te în ce stil vrei să îl încadrezi. Vrei un living modern, minimalist, clasic sau mai rustic? Orice ai alege, trebuie să te reprezinte în totalitate și să scoată în evidență personalitatea ta.

 

Stilul modern este apreciat datorită simplității pe care o oferă, iar accentul cade în primul rând pe confort. Trebuie să știi că acest stil îți oferă libertatea de a alege piesele de decor care să se plieze cât mai bine pe gustul tău, cum ar fi obiectele cu o formă aparte.

 

Cel minimalist te îndeamnă la eleganță și simplitate, fiind și mai sărac în elemente decorative. Însă, poți să optezi pentru detalii care ies în evidență, cum ar fi niște galerii de perdele si draperii. Stilul clasic se potrivește cel mai bine pentru livingurile de dimensiuni mari, pentru că vei avea nevoie de obiecte care vor ocupa destul loc, cum ar fi piese din lemn masiv sau corpuri de iluminat impunătoare.

 

În cazul în care ești printre persoanele care vor să aibă experiența unei cabane de munte în propria casă, poți să alegi elemente rustice în amenajarea livingului. Majoritatea pieselor de mobilier au influență din natură.

2.Fii atent la cum așezi piesele de mobilier

Indiferent de stilul pe care îl alegi pentru livingul tău, trebuie să ai în vedere felul în care așezi piesele de mobilier, pentru a crea un decor cu bun gust. Pentru început, renunță la obiectele pe care nu le folosești și axează-te pe ce aduce cu adevărat valoare.

 

Ca să eviți senzația de spațiu încărcat, nu așeza piesele de mobilier sau orice obiect de decor unul lângă altul. Așază televizorul în cea mai întunecoasă parte a încăperii, ca lumina difuză să te ajute în vizionarea la o calitate mai bună a filmelor sau emisiunilor preferate.

 

Dacă optezi pentru un birou în living, poți face în așa fel încât să nu ocupe toată încăperea. Aplică aceeași regulă și pentru o masă cu scaune, să ai un loc de desfășurare cât mai mare pentru alte activități.

 

Și pentru o atmosferă cât mai creativă, alege surse de iluminare care să se potrivească ambientului, dar și să ofere lumina potrivită.

3.Alege culorile potrivite

Culorile dau tonul într-o încăpere, iar dacă le alegi pe cele potrivite, livingul tău va prinde o altfel de înfățișare. Încearcă să nu te îndrepți către nuanțe prea deschise sau închise, ci să faci un mix care să ofere confort vizual.

 

Felul în care este orientat livingul tău te va ajuta să alegi și culorile. Orientarea spre nord înseamnă că lumina va bate direct în geamuri, așa că cel mai bine este să alegi culorile calde. Dacă livingul este îndreptat spre sud, lumina poate intra direct, fapt pentru care sunt indicate culorile reci.

 

Decorarea livingului se poate transforma într-o adevărată plăcere dacă știi de la început ce anume vrei să obții. Urmărește sfaturile de mai sus pentru mai multă inspirație.

 

Sursa foto: Shutterstock.com

×