x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Accente ale unui stil clasic ezitant

Accente ale unui stil clasic ezitant

de Adrian Parvu    |    16 Feb 2006   •   00:00
Accente ale unui stil clasic ezitant
AMENAJARI ORIGINALE
Ambientare pe un drum oprit la jumatate Casa unei familii de intelectuali care prelungesc la domiciliu munca prestata conform pregatirii lor. Interiorul este logic si riguros distribuit pe niveluri, parterul adapostind zona de zi, iar etajul mansardat, zona de noapte. Cosideram interesant de analizat maniera in care a fost mobilata si decorata zona diurna, acolo unde se afla livingul, sufrageria, bucataria si biroul de lucru. Vom remarca inca de la inceput ca vorbim despre o constructie pe cadre din beton, cu pereti portanti, precum si faptul remarcabil ca parterul este bine pus in valoare de o cantitate apreciabila de lumina naturala, toate incaperile fiind prevazute cu suprafete vitrate de dimensiuni generoase.

DE LA MOBILIERUL CLASIC


La data terminarii casei familia era in proprietatea catorva piese de mobilier clasic, de certa valoare, care trebuiau puse in evidenta si completate respectand cerintele moderne de confort. Pentru living au fost achizitionate canapele si fotolii somptuase, cu tapiserii in tonuri vii, cu motive florale si cu spatarele incheiate in ciucuri de matase. Pentru a intregi atmosfera s-a hotarat construirea unui semineu al carui fronton este innobilat de elemente sculptate manual. Din pacate dimensiunile si proportiile acestui semineu nu sunt deloc fericite, el fiind prea ingust in raport cu inaltimea. Elemente decorative au fost montate si la imbinarea dintre grinzi. O idee buna, care completeaza atmosfera generala a casei, dar care ar fi trebuit poate dusa pana la capat, aplicarea unei stucaturi ornamentale la linia de delimitare a plafonului fiind, in acest caz, o buna solutie estetica.

De asemenea, peretii ar fi putut fi, macar pe unele portiuni, purtatorii unor mesaje decorative prin aplicarea unui tapet sau a unor zugraveli cu desene murale. Bine luminati, ei ar fi intregit ideea de clasic, intrand intr-o rezonanta armonioasa cu mobilierul.

Pentru tratarea pardoselii la parter s-a optat pentru solutia acoperirii integrale cu gresie, o solutie acceptabila atat din punct de vedere estetic, cat si din punct de vedere functional. In locurile de sedere (canapele, birou, masa de sufragerie) raceala pardoselii a fost atenuata corect prin asezarea unor covoare proportionate. Poate in unele zone, cum ar fi biroul sau sufrageria, s-ar fi putut alege o pardoseala din lemn, fie un parchet masiv din stejar, fie o dusumea clasica. Ingenioasa si spectaculoasa "spargerea" campului de gresie cu o zona verde, de forma triunghiulara, in imediata apropiere a ferestrelor care dau vedere catre terasa casei. Bine gandita, de asemenea, si asezarea unei carpete de buna calitate in zona libera aflata sub rampa scarii.

MARMURA SI FIERUL FORJAT


Scara care urca spre zona de noapte a fost placata integral (trepte si contratrepte) cu marmura, iar balustrada este construita din fier forjat. Este o maniera care trimite catre stilul mediteranean, un stil care in general a preluat si reinterpretat clasicismul. Modelul delicat, cu linii subtiri si curbe elegante in care este imbinata balustrada are darul de a diminua masivitatea scarii si de a propune o trecere imbietoare catre etajul superior. Se poate spune ca aceasta constructie ascendenta serveste, in totalitatea ei, ideea generala de ambientare a locuintei.

Acelasi lucru se poate spune si despre corpurile de iluminat, bine alese si potrivit pozitionate, respectand sobrietatea unui clasicism temperat. Nota discordanta o face insa tamplaria din PVC, o alegere mult mai inspirata fiind, desigur, lemnul masiv sau solutia tamplariei stratificate.

Se poate detecta o doza de rafinament - refuzul salutar de a folosi orice element decorator agresiv, orice tentatie tehnicizata sau tehnicizanta. De acelasi principiu este si maniera de comunicare intre spatii, care a fost lasata libera, cu o buna circulatie si un camp vizual deschis, odihnitor. Cateva mici retusuri, poate facute sub indrumarea unui specialist, care sa aiba ca efect o mai accentuata personalizare a intregului ori a unor parti din intreg ar fi, credem, binevenita.


Ingenioasa si spectaculoasa "spargerea" campului de gresie cu o zona verde, de forma triunghiulara, in imediata apropiere a ferestrelor sufrageriei, care dau vedere catre terasa casei


Este de remarcat faptul ca inca din faza de proiectare s-a avut in vedere o incapere destinata biroului si bibliotecii. Camera este decorata cu piese florentine alaturi de canapele moderne, dar in stil clasic


Combinatia de materiale folosita pentru scara interioara, marmura si fier forjat, este o maniera care trimite catre stilul mediteranean, un stil care in general a preluat si reinterpretat clasicismul


INCEPUT PROMITATOR
Atmosfera generala a acestei amenajari, cu unele scaderi cu siguranta nesemnificative, este purtatoarea unor idei verificate in timp. Este o atmosfera calda si calma, generand responsabilitate si continuitate. Un clasicism putin ezitant, asa cum scriam si in titlu, dar care integreaza in timpuri moderne mobilier de o varsta respectabila.
×
Subiecte în articol: zonă