Acoperişurile verzi, visul Semiramidei

Sau lupta pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă verde
Cînd vorbim despre “acoperişuri verzi” ne referim la clădiri ale căror acoperişuri sînt în totalitate sau parţial acoperite cu pămînt şi vegetaţie care creşte natural, deasupra unei membrane speciale prin care nu trece apa.

Sau lupta pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă verde
Cînd vorbim despre “acoperişuri verzi” ne referim la clădiri ale căror acoperişuri sînt în totalitate sau parţial acoperite cu pămînt şi vegetaţie care creşte natural, deasupra unei membrane speciale prin care nu trece apa. Sub stratul de sol se mai pot instala şi sisteme de protecţie care împiedică pătrunderea prea adîncă a rădăcinilor, bariere de drenaj sau sisteme de irigaţie. De menţionat că în categoria “acoperişuri verzi” nu intră locurile unde sînt dispuse plante în ghivece sau vase mai mari şi nicidecum acoperişurile… vopsite în verde sau protejate cu ţiglă de această culoare! În schimb, pot fi asimilate acoperişurile pe care sînt instalate tehnologii “verzi”, cum sînt panourile solare sau modulele fotovoltaice şi aşa-numitele ecoacoperişuri şi acoperişurile vii.

Rol şi valoare

În general, acoperişul verde este parte componentă a unei construcţii autonome din punct de vedere energetic. Un studio al profesorului Brad Brass de la Universitatea din Toronto a demonstrat (în anul 2005) că acoperişurile verzi pot reduce semnificativ, iarna, pierderile de căldură şi consumul de energie termică.

În zona oraşului Manchester, cercetătorii au calculat contribuţia majoră a acoperişurilor verzi la menţinerea unei temperaturi rezonabile în mediul urban, ele fiind cu atît mai eficiente acolo unde clădirile sînt înalte şi, deci, fracţia de evaporare scăzută.

Acoperişurile verzi moderne, care presupun o întreagă tehnologie sub stratul verde vizibil, sînt de dată relativ recentă. Dar prezenţa lor este semnalată, spre exemplu, în Islanda sau Norvegia de secole întregi.

Ţara europeană cea mai avansată în domeniu este Germania, unde aplicarea acestui tip de acoperire a început prin anii ’60, astăzi estimîndu-se că peste 10% din case sînt verzi. Un procent absolut remarcabil. Ultimul deceniu a înregistrat şi o creştere semnificativă în Statele Unite, dar mişcarea verde este foarte puternică pe bătrînul continent, unde activează sute de asociaţii în Elveţia, Olanda, Italia, Austria, Ungaria, Suedia sau Anglia.

Catalogări

Acoperişurile verzi se împart în trei mari categorii: intensive, semiintensive şi extensive, în funcţie de grosimea mediului de plantare (stratul de pămînt) şi de efortul de întreţinere necesar.

Grădinile de acoperiş tradiţionale, care presupun un strat rezonabil de pămînt, suficient pentru iarbă şi flori, sînt considerate intensive, pentru că întreţinerea lor presupune o anume cantitate de muncă pentru udat, irigare sau fertilizare. Acoperişurile verzi extensive, prin contrast, sînt proiectate pentru a se susţine aproape fără intervenţii ulterioare, necesitînd doar o minimă intervenţie, de obicei o dată pe an.

Acestea din urmă sînt construite pe un strat foarte subţire de sol, de obicei un compost perfect echilibrat, sau chiar pe plăci de rocă naturală pe care cresc anumite specii de plante şi muşchi. Alte clasificări importante sînt legate de volumetria acoperişului, existînd, aşa cum este şi firesc, diferenţe de abordare între acoperirile în una sau mai multe pante şi cele plate (terase).

Evident, la acoperirile în pantă riscurile de infiltrare a apei este mult mai redus, drenajul făcîndu-se rapid, în mod natural. Alţi factori importanţi sînt cei legaţi de condiţiile meteo locale, în special de cantitatea medie de precipitaţii pe parcursul anului, existenţa furtunilor, perioadele de însorire.

Acoperişuri verzi tradiţionale construite de sute de ani de locuitorii Insulelor Feroe, o tradiţie a zonelor nordice ale continentului European.

Exemple celebre

Cîteva exemple convingătoare vor face, cred, o bună propagandă a acestui tip de acoperire verde care, la noi, din nefecirire, are prea puţini adepţi şi aproape nici o susţinere din partea guvernului sau a autorităţilor locale.

Una dintre cele mai mari acoperiri verzi din lume este aceea creată de arhitectul William McDonough pentru Ford Motor Company’s River Rouge Plant, în Dearborn, Michigan, USA, unde deasupra halelor de producţie sînt 42.000 de metri pătraţi de gazon. Tot americanii se pot lăuda cu acoperişul verde al Primăriei din Chicago sau al Ballard Library.

În Elveţia sînt remarcabile acoperişurile spitalelor Klinikum 1 şi Klinicum 2 din Basel sau ale Shilpost Platform, gara din Zürich. Englezii se mîndresc şi ei cu acoperişul verde al bibliotecii Universităţii din Nottingham, cu Horniman Museum sau The Ethelred Estate din Londra. Şi Toxteth din Liverpool candidează la competiţia pentru cea mai mare suprafaţă de acoperire verde din lume.

În Franţa, 8.000 de metri pătraţi de acoperiş verde au fost proiectaţi pentru Muzeul L’Historial De la Vendee, vernisat în iunie 2006 la Lucs-sur-Boulogne.

În final, vă voi spune că în Europa cea mai extinsă suprafaţă de acoperiş verde (100.000 de metri pătraţi) se află în Spania, deasupra cartierului general al Banco di Santander’s, din Madrid.

Costurile estimate

Un acoperiş verde bine proiectat şi instalat costă, în lumea civilizată, între 5 şi 35 de dolari pe metru pătrat. Variaţiile de preţ sînt legate de tipul de acoperiş existent, de structura clădirii şi de speciile de plante ce urmează a fi crescute aici. Publicaţia Green Roof Infrastructure Monitor a semnalat în anul 2007, sub prestigioasa semnătură a lui Jorg Breuning, faptul că investiţiile trebuie să cuprindă în mod obligatoriu şi sisteme speciale de protecţie împotriva celor mai mari inamici ai acoperişurilor verzi, vîntul şi focul. Nu trebuie deloc neglijate nici costurile ulterioare instalării, cele ce se referă constant la operaţiunile de întreţinere. Aşa cum am menţionat mai sus, acestea vor fi mai mici pentru acoperişurile de tip extensiv. Se mai iau în calcul destul de des şi costuri legate de calitatea estetică a acoperirii, anumite specii mai spectaculoase necesitînd o îngrijire deosebită şi o atenţie specială.

Fertilizările sau acţiunile de protecţie împotriva dăunătorilor trebuie, de asemenea, luate în calcul chiar dacă valoarea lor nu este una foarte ridicată. În unele ţări europene şi state americane există legi precise şi obligaţii pentru autorităţi de a susţine financiar promovarea acestui tip de acoperire ecologică.

În marile metropole de pe toate continentele, acoperişurile verzi cîştigă tot mai mult teren, cu sprijinul asociaţiilor specializate şi al autorităţilor locale direct interesate în crearea unei atmosfere sănătoase pentru locuitori.

Radiaţia solară

Acoperişul verde combate efectul de seră în aria urbană. Construcţiile cu acoperiri tradiţionale atrag radiaţia solară şi o retransmit sub formă de căldură, făcînd temperatura oraşelor cu 4-8 grade mai mare decît în zonele înconjurătoare. Acoperişul verde al Primăriei din Chicago este cu 14-28°C mai rece decît cele ale clădirilor alăturate.

Avantajele acoperişului verde sînt numeroase, cel mai important fiind, în marile aglomerări urbane, terenul cîştigat la sol prin urcarea grădinilor pe clădiri. Pe lîngă cantitatea suplimentară de oxigen şi stabilizarea umidităţii din atmosferă, grădinile suspendate pot produce fructe, legume sau flori. Grădinile suspendate au un rol important în reducerea efectului de seră, dar şi în prelungirea vieţii acoperişului. Acoperişul verde este un excepţional izolator termic şi fonic, diminuînd stresul creat de cheltuielile pentru încălzire şi de zgomotul excesiv. În sfîrşit, este un filtru eficient pentru diminuarea efectelor iradiaţiei solare şi a ploilor acide.

Sînt şi dezavantaje

Pentru a fi corecţi vom enumera şi cîteva dintre dezavantajele acoperişului verde. Din punct de vedere tehnic, nu toate clădirile existente pot fi acoperite ecologic, din cauza unor probleme de structură. În funcţie de tipul de acoperire, costurile de întreţinere se pot ridica la sume apreciabile. Sistemul de protecţie împotriva infiltraţiilor de apă trebuie să fie foarte performant, la fel ca şi barierele împotriva penetrării rădăcinilor.