Ameninţări şi somaţii?

Primim, pe diverse canale, cele mai bune semnale de la cititorii acestui supliment (y compris ai acestui editorial), ce par a fi mulţumiţi de prestaţia echipei re­dac­ţionale.

Primim, pe diverse canale, cele mai bune semnale de la cititorii acestui supliment (y compris ai acestui editorial), ce par a fi mulţumiţi de prestaţia echipei re­dac­ţionale. Acolo unde e cazul, primim şi critici sau observaţii mai mult sau mai puţin vehemente, dar aproape întotdeauna justificate, demne de luat în seamă, de analizat în modul cel mai serios. Cetăţeni cu spirit de observaţie, educaţie mai aleasă, ori cu păreri personale remarcabile, specialişti din varii domenii, uneori chiar colegi de breslă nu ne lasă netaxate eventuale greşeli, ne dau sugestii bineve­nite sau ne mîngîie părinteşte pe creştet, cu vorbe de laudă bine ticluite.

Se întîmplă însă, de ceva vreme, un fenomen interesant, care mă cam pune pe gînduri. Diverse instituţii, asociaţii, autorităţi de rang mijlociu se cam zburlesc şi, de cele mai multe ori pe căi ocolite, ne trimit somaţii ori chiar ameninţări voalate în legătură cu unele materiale publicate. Nu e greu de ghicit, de obicei asta se întîmplă atunci cînd domnii şi doamnele din funcţii, vezi Doamne, importante se simt lezaţi, loviţi în orgoliu sau în meserie. Deşi avem şi respectăm instituţia numită "drept la replică", numeni nu îşi ia curajul să ne contrazică în mod declarat, la lumina tiparului. Sînt mai degrabă folosite micile presiuni asupra redactorilor sau colaboratorilor, anonimatul comunicării electronice, aluziile voalate, mîrîitul în telefonul mobil. Am lăsat, o vreme, să treacă pe lîngă mine acest tip de atitudine mîloasă. Dar, aviz amatorilor, de acum înainte promit să trec la un fel de ofensivă paşnică, adică să-i nominalizez pe micuţii nemulţumiţi, încercînd să le arăt răspicat unde şi de ce nu au dreptate. Avem, aşadar, cod roşu!