Cine merge pe strada Spătarului, dacă la intersecţia cu strada Corbeni, fostă Aureliu, o ia pe această arteră va descoperi la numărul 3 un exemplu atipic de arhitectură bucureşteană.
Nimic nu lasă să se întrevadă surpriza pînă cînd strada se arcuieşte şi apare o casă eclectică, neobişnuită, încadrată între două imobile monotone.
Se cunosc puţine despre acest imobil. Se ştie că a fost construit înainte de 1895, iar în anul 1911 proprietar era căpitanul Alexandru Ionescu. Din anuarul Bucureştiului din 1918 aflăm că aparţinea Băncii Colentina.
Această casă unică poate aduce aminte unora de clădirile industriale din secolul al XIX-lea sau poate de arhitectura oraşelor hanseatice datorită utilizării cărămizii aparente.
Combinaţia de elemente ceramice şi de culori este inedită, jocul arcelor atrage inevitabil atenţia oricărui trecător.
Arhitectul a folosit cărămida aparentă, în combinaţie cu elemente decorative exotice, atipice predispoziţiei pentru arhitectura franceză specifică Bucureştiului la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Din păcate, intervenţiile complet neinspirate de schimbare a ferestrelor au afectat în mare măsură decoraţia neobişnuită a faţadelor.
TONALITĂŢI CONTEMPORANE
Holul de intrare are dublă funcţiune de acces: în pivniţă printr-un chepeng şi în celelalte zone funcţionale ale casei, inclusiv către o baie. Caracteristica constructivă extraordinară a acesteia din urmă este peretele vizibil din zona holului acoperit cu mozaic ceramic şi prelungit până la tavan prin plexiglass de culoare galbenă pentru un plus de luminozitate adus spaţiului.
Interiorul modern a fost amenajat în anul 2006, însă s-au păstrat accentele decorative originale specifice clădirilor construite în perioada 1870-1900.
Interiorul se caracterizează prin luminozitate şi fluiditate a spaţiului. În salon, principala încăpere a casei, doi pilaştri separă şi animă spaţiul. Camerele sunt foarte luminoase, ferestrele fiind ample, iar pereţii vopsiţi în alb.
Subliniind funcţiunea lor actuală, camerele sunt simplu, dar modern mobilate, punând alături mobilă, corpuri de iluminat cu aspect rece, industrial pe fondul pereţilor albi, cu decoraţii originale ale plafoanelor.
Citește pe Antena3.ro