x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Arhitectură de inspiraţie interbelică

Arhitectură de inspiraţie interbelică

05 Apr 2008   •   00:00

Proiectul propune o locuinţă de inspiraţie interbelică, ce conţine elemente specifice perioadei avangardiste, de un fin rafinament, în care spectacolul este dat de curajosul joc de volum, de raportul plin-gol, de texturile materialelor, de culoarea şi umbrele de pe faţade în lumină.

Proiectul propune o locuinţă de inspiraţie interbelică, ce conţine elemente specifice perioadei avangardiste, de un fin rafinament, în care spectacolul este dat de curajosul joc de volum, de raportul plin-gol, de texturile materialelor, de culoarea şi umbrele de pe faţade în lumină.

 

Distribuţia în plan tratează cel mai optim caz în care zona de primire – vestibul, hol acces – şi zona de spectacol – living, terase. Practic se propune o expunere a zonei “vizibile” a casei – faţada la stradă –, o zonă în care se doreşte o senzaţie de spectacol vizual.

 

 

Organizarea funcţională

Această locuinţă unifamilială distribuie pe o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 240 mp două niveluri: parter şi etaj. Funcţiunile propuse răs­pund cerinţelor actuale de locuire şi au incluse şi dotări ce îi măresc gradul de confort – biroul – bibliotecă, zona de acces ce deschide imaginea în cascadă a parterului sau zona terasei exterioare.

Parterul oferă grupare a spaţiilor adaptată vieţii moderne: livingul deschis, fluent, zona de conversaţie – lectura, biroul, sufrageria în legătură directă cu preparările, totul formând un ansamblu de spaţii ce comunică vizual, cu forme dinamic concepute.

În zona de zi, prin orientarea fe­restrelor, se creează un adevărat ecran de sticlă. Zona vitrată aduce grădina şi natura mai aproape, creând o senzaţie de protecţie, dar fără a separa brutal interiorul de exterior.

 

Etajul distribuie zona dormitoarelor, întrepătrunsă de hol, un spaţiu flexibil a cărei funcţiune poate fi schimbată după dorinţa beneficiarului şi care conţine o scară circulară de un dina­mism aparte. Terasele spaţioase dispuse pe faţada clădirii permit o bună vizibi­litate a peisajului.

Orice modificare, copiere, utilizare de că­tre un terţ sau similitudine estetico-func­ţională ce va rezulta dintr-un alt proiect executat de alţi specialişti va fi considera­tă încăl­care a drepturilor de proprietate in­telectuală ce aparţine proiectantului.

×
Subiecte în articol: zonă proiect de casă