Uite că am şi eu chef să mai las deoparte treburile… casei şi să zic două vorbe despre sport, un domeniu în care toată lumea se pricepe, mai puţin ziariştii de specialitate. Părerea mea!
Uite că am şi eu chef să mai las deoparte treburile… casei şi să zic două vorbe despre sport, un domeniu în care toată lumea se pricepe, mai puţin ziariştii de specialitate. Părerea mea!
Am văzut, în direct sau în reluare, cam toată Olimpiada găzduită de oraşul în care, pe parcursul derulării competiţiei, s-a suspendat consumul cărnii de cîine. Nu vreau să comentez prestaţia şi rezultatele delegaţiei noastre, pentru că singura mea competenţă este aceea de spectator pe care îl bucură performanţa, indiferent de sexul, culoarea, religia, naţionalitatea sau cetăţenia sportivului. Pot, în schimb, să semnalez faptul că, a doua zi după o performanţă istorică a unui atlet cu adevărat extraterestru, pe prima pagină a ziarelor noastre se lăfăia un fotbalist al naţionalei, care dăduse un gol pricăjit, într-un amărît de meci amical. Mai pot să observ festivismul de cea mai pură sorginte comunistă cu care au fost decorate şi sărbătorite cele cîteva medalii din bagajele olimpicilor români, medalii asupra cărora s-au bulucit, cu o tîmpă mîndrie, sumedenie de oficiali, pentru care deplasarea în China a fost doar o bună afacere. Băieţii care, pe salarii şi prime babane, se ocupă de distrugerea sportului românesc ar fi trebuit să-l lase, spre exemplu, pe fostul mare antrenor Nicolae Mărăşescu să le spună premierului şi preşedintelui cam cum stă treaba cu bazele sportive, cu educaţia sportivă şi cu spiritul sportiv aflate în moarte clinică.
Şi pentru că Steaua s-a calificat pentru a şasea oară în fazele superioare ale Ligii Campionilor, colegii mei de la cele două mari cotidiene din presa de specialitate au făcut cititorilor dovada competenţei şi ingeniozităţii, titrînd simetric o tîmpenie cu nişte statui. Ba unii, mai cu moţ, au declarat că respectivele statui par a fi “turnate” în marmură, cînd de fapt ele erau… cioplite în bronz…
Cam atît despre sport. Din numărul viitor, înapoi, la treabă!
Citește pe Antena3.ro