x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Care variantă este mai convenabilă, tapet sau vopsea?

Care variantă este mai convenabilă, tapet sau vopsea?

de Adela Parvu    |    23 Mai 2009   •   00:00
Care variantă este mai convenabilă, tapet sau vopsea?
Sursa foto: /Saloks und Sams

Cine doreşte să-şi redecoreze locuinţa, o poate face în modul cel mai simplu, apelând la culoare. Şi pentru că întotdeauna cantitatea contează, trebuie spus că o anumită nuanţă sau un anumit tip de model este cu atât mai vizibil, cu cât ocupă o suprafaţă mai mare.



Deci, o redecorare de efect se poate face numai prin schimbarea cromaticii pereţilor. Dar acest lucru se poate face prin mai multe modalităţi, cele mai cunoscute fiind vopsirea şi tapetarea.

RETICENŢE JUSTIFICATE
Când se pune problema alegerii uneia dintre variante, apar probleme, iar acestea sunt legate în primul rând de o percepţie deformată asupra materialelor. Spre exemplu, tapetul la noi nu este un produs căutat şi asta în principal datorită faptului că nu avem o tradiţie în utilizarea tapetului.

Tapetul a fost foarte uzitat începând cu secolul al XVIII-lea în Anglia, Franţa şi mai apoi în SUA, unde exista deja o clasă muncitoare bine formată. Tapetul era atunci o soluţie ieftină de decorare, care prin modelul imprimat putea reproduce unele variante aristocrate prezente în palatele nobililor (dar realizate de regulă manual, din alte tipuri de materiale).

La noi, mult mai târziu a apărut moda rolelor decorative, modele care erau aplicate cu trafalete din cauciuc ce aveau pe suprafaţa lor turnat un model în relief. Acesta era modul prin care motivele decorative erau reproduse direct pe suprafaţa peretelui şi nu pe una suport, cum ar fi hârtia. În al doilea rând, mulţi români asociază cuvântul tapet cu fototapetele anilor '80, realizate din hârtie foarte subţire, de proastă calitate, ce formau încreţituri şi se rupeau la lipirea pe suprafaţa peretelui.

FIECARE ALEGE
Este clar că cine se întreabă ce să aleagă între tapet şi vopsea nu a văzut suficiente modele de tapet. Avantaje şi dezavantaje există în privinţa ambelor tipuri de materiale de decorare. Important este să le cunoaşteţi, să le vedeţi şi testaţi pe amândouă, înainte de a o alege pe cea mai convenabilă din punctul dumneavoastră de vedere.

×
Subiecte în articol: dialog constructiv