Locuinţa modernă este construită şi amenajată pe principiul unei căt mai mari degajări a spaţiilor, o degajare care să permită libertatea de exercitare a funcţiunilor ei intr-o ambianţă căt mai plăcută.
Locuinţa modernă este construită şi amenajată pe principiul unei căt mai mari degajări a spaţiilor, o degajare care să permită libertatea de exercitare a funcţiunilor ei intr-o ambianţă căt mai plăcută. Totodată, ca tendinţă generală se aspiră spre o comunicare căt mai mare a interiorului cu spaţiul exterior prin pereţi "vitraţi" prin care lasă să pătrundă in casă lumina şi imaginea peisajului şi care se pot inchide, atăt la propriu, căt şi la figurat, prin storuri sau panouri mobile. Se caută in primul rănd simplitatea şi confortul. Se urmăreşte crearea unei atmosfere odihnitoare, luminoase şi vesele, in care culoarea are un rol preponderent. Acestea sunt şi principiile din care s-a născut construcţia prezentată astăzi, cu funcţiune de locuinţă unifamilială desfăşurată pe două niveluri şi amplasată pe un teren dreptunghiular de aproximativ 400 mp. Accesul in locuinţă se face printr-un vestibul generos, care distribuie circulaţiile la nivelul parterului către zona diurnă, living, locul de luat masa şi bucătărie. Livingul este deschis către locul de luat masa şi bucătărie. Parterul este completat funcţional de un grup sanitar şi un spaţiu tehnic. Etajul cumulează zona nocturnă cu trei dormitoare generoase, dintre care unul matrimonial (cu dressing, baie proprie şi terasă).
Detalii tehnice
Structura de rezistenţă este de tip cadre cu stălpi şi grinzi de beton armat, cu pereţi exteriori din cărămidă porotherm de 35 cm grosime. Compartimentarea interioră este realizată din cărămidă cu goluri verticale de 12,5 cm sau pereţi de gips carton cu vată minerală. Cea mai mare parte din suprafaţa de teren rămasă liberă dispune de gazon, iar de jur-imprejurul casei sunt alei cu pavaj, pietriş şi decoraţiuni florale. Pentru finisarea faţadelor s-a folosit vopsea lavabilă de exterior de culoare alb mixată cu placaje din ceramice de culoarea cărămizii arese. Pentru invelitoarea acoperişului s-a folosit ţiglă de culoare maro inchis.