x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa CasA In linii expresioniste

CasA In linii expresioniste

de Georgiana Teodorescu    |    02 Feb 2006   •   00:00
CasA In linii expresioniste
PROIECT DE CASA
Teren mare, spatii generoase, terase largi, niveluri intercalate, volumetrie cu influente expresioniste - caracteristicile principale ale acestei locuinte unifamiliare

Constructia se afla amplasata pe un teren cu suprafata de 1.370 mp. Acest lucru se reflecta in permisivitatea organizarii unei compozitii volumetrice negrevate de vreo conditie de natura urbanistica. Un alt motiv il constituie lipsa de vecinatate construita existenta (terenul face parte dintr-o suprafata nou parcelata si scoasa din circuitul agricol).

DETALII TEHNICE


Functional, locuinta este organizata pentru o familie cu trei copii, o alta premisa pentru nevoia de spatii generoase. Parterul cuprinde, pe langa living, sufragerie, bucatarie, grup sanitar, garaj si centrala termica, o spalatorie si o sala de fitness. Peste garaj se afla amplasat un birou cu grup sanitar propriu. La etaj se gasesc trei dormitoare cu dressinguri si bai proprii, mansarda devenind un spatiu liber, destinat functiunii de loisir.

Din punct de vedere al plasticii arhitecturale, constructia prezinta elemente de factura expresionista (cele trei pile finisate cu piatra de natura tectonica reprezinta punctul de plecare, in jurul carora se desfasoara intreaga volumetrie). Constructia se caracterizeaza prin realizarea de niveluri intercalate: parterul cuprinde o zona amplasata la cota - 0,70 fata de restul parterului (garaj, spalatorie, sala de fitness si CT). In acest fel, pe inaltime, se dezvolta toate functiunile. O alta caracteristica a acestei constructii o reprezinta terasele generoase, aflate la fiecare nivel. Structural, constructia se compune din diafragme si dale de beton armat.

75.000 euro la rosu, recomandat de arhitect

Proiect realizat de arhitect Bogdan Teodorescu
×