x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Casa pentru trei generatii

Casa pentru trei generatii

02 Mar 2006   •   00:00

Topul constructiilor cu aspect neobisnuit / Reamenajarile ilegale din apartamente / Comisioanele si exclusivitatea in cazul agentiilor imobiliare / Cum alegi culorile? /Casa pentru trei generatii / Blocuri cu doua niveluri pe structura de lemn / Zambila, nelipsita in gradinile de primavara /

Reactii confirmate


editorial de ADELA PARVU
Cu siguranta ca nu toti cititorii acestui supliment au avut ocazia sa citeasca comentariile de pe site-ul Jurnalului National. E clar ca opiniile pe care mi le-am exprimat in editorialul trecut (din 23 februarie) au starnit multa furie. Aceste reactii, unele dintre ele foarte vehemente la adresa mea, nu au facut decat sa-mi confirme faptul ca am atins un punct sensibil, o chestiune indelung dezbatuta in multe familii, dar care pana acum nu a fost mediatizata.

Dupa cate se intampla in viata politica a romanilor constat cu nedisimulata placere ca subiectul caselor prezinta cel putin acelasi interes ca si articolele de pe prima pagina a ziarelor, mai ales atunci cand se face aluzie la generatii. Nu sunt in postura, ca jurnalist, sa dau solutii definitive, categorice si irevocabile referitoare la casele si proprietatile altora. Nici nu vreau asta. Dar ca jurnalist am libertatea de a spune lucrurilor pe nume, de a lansa idei si opinii.

La doar o zi dupa aparitia suplimentului in care a aparut editorialul meu (propus la peiorativ de catre o cititoare pentru premiere), un reportaj pe de pe un canal de stiri mi-a confirmat ca se poate un trai mai bun pentru cei in varsta, chiar daca acestia fac "compromisuri" in privinta caselor lor. Reportajul incepea in felul urmator (citez din memorie): "buzoienii au navalit la agentiile imobiliare pentru a se muta de la oras la tara". In interviurile luate, evident, de la cei in varsta, acestia spuneau ca din cauza intretinerii foarte costisitoare au optat pentru varianta de a se muta la tara, de a-si vinde apartamentele de la oras sau a le lasa copiilor, alegand pe mai departe alternativa sanatoasa a vietii din mediul rural.

Fiecare poate sa-si valorifice casa in care sta dupa cum considera de cuviinta. Nu am instigat la conflict intre generatii, nu am sfatuit pe nimeni sa-si vanda imediat casa, nu am spus sa renunte la propria locuinta pe "nimica toata". Opiniile mele coincid cu ale celor care au inteles un mesaj simplu: daca nu-ti poti permite sa locuiesti intr-o casa sau apartament de bloc ai solutii pentru un trai decent prin valorificarea locuintei!

×