Copiii dintre blocuri

O intamplare aparent nesemnificativa mi-a adus, zilele trecute, in minte zicala din titlul editorialului. Doi copii de 7-8 ani se jucau, e adevarat nitel cam zgomotos, pe aleea dintre blocuri. Locuiesc la parter si ar fi trebuit, poate, sa fiu cel dintai afectat de exuberanta lor.

O intamplare aparent nesemnificativa mi-a adus, zilele trecute, in minte zicala din titlul editorialului. Doi copii de 7-8 ani se jucau, e adevarat nitel cam zgomotos, pe aleea dintre blocuri. Locuiesc la parter si ar fi trebuit, poate, sa fiu cel dintai afectat de exuberanta lor. I-am ascultat cateva minute cu atentie si am inteles ca erau in clasa I si m-am bucurat sa constat ca si pentru generatiile de azi doamna invatatoare si primul contact cu scoala reprezinta motive serioase de mandrie si entuziasm. Apoi mi-am vazut de treburi si, asa cum se intampla de obicei atunci cand nu acorzi prea mare importanta unui fapt, galagia lor s-a estompat parca, transformandu-se intr-un fond sonor nepoluant, aproape discret.

Iata insa ca, dupa numai cateva minute, din blocul de vizavi, de pe la etajul trei sau patru, vocea acra si stridenta (mult mai stridenta decat vocile copiilor…) a unei batranici a reverberat in geamuri purtand ocaruri grele la adresa prichindeilor si a parintilor lor invizibili. Era cam cinci si jumatate dupa-amiaza, care va sa zica o ora la care un pic de veselie juvenila nu poate provoca mare deranj. Batranica, sub motiv ca nu se poate odihni, trimitea "golanii" in parc, blestema parintii nesimtiti care-si lasa odraslele pe strazi si chema la solidaritate vecinii de cartier sa punem capat dezmatului.

Copiii, inteligenti si se pare bine educati, au incercat cateva argumente de bun-simt: parintii nu se intorsesera de la serviciu si nu aveau cu cine merge in parc, iar pe usa blocului lor scria ca nu pot face zgomot numai dimineata, la pranz si seara. Or, acum era dupa-amiaza… Vazand ca nu o scot la capat cu batrana zgripturoaica, s-au asezat in cele din urma pe una dintre borduri si au inceput sa discute in soapta ceva numai de ei stiut, dar cu siguranta foarte important, dupa mutrisoarele serioase si mimica sobra adoptate.

M-a intristat aceasta intamplare. Copiii nostri de la bloc inca mai vin acasa de la scoala cu cheile de gat asteptandu-si parintii pe alei prea murdare, printre masini parcate bara la bara pe trotuarele inguste. Batranii inca mai stau la panda in spatele perdelelor din nailon, asteptand un prilej sa-si verse pe cine se nimereste naduful unei vieti ratate. Nimeni n-a reactionat in nici un fel, desi sunt sigur ca incidentul a fost "captat" de mai multe urechi, din vecinii de toate varstele. Am lasat treaba ce-o aveam (mai putea suferi amanare…), m-am imbracat si am iesit la copii. M-am asezat alaturi de ei pe bordura si, vreme de aproape un ceas si jumatate, am avut o conversatie uluitoare, dar plina de secrete ce nu pot fi, sub nici un cuvant, publicate!