x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Cum alegi culorile?

Cum alegi culorile?

de Georgiana Teodorescu    |    02 Mar 2006   •   00:00
Cum alegi culorile?
IDEI PENTRU CASA TA
Aflati care este cea mai buna metoda de a potrivi culorile pe care le alegeti pentru interioarele voastre, planificand rezolvarea cromatica a ambientului in cel mai mic detaliu

Oricine amenajeaza sau reamenajeaza o incapere se gandeste la o gama predominanta de culori. Am mai zis si repet ca trei, maximum patru culori sunt deajuns pentru a juca armonios planurile unui interior fara a-l aglomera si fragmenta excesiv. Evident, una dintre ele va fi dominanta.

Odata aleasa culoarea de baza, textura si tipul vopselei, urmeaza potrivirea cu celelalte culori (ale pardoselii, tamplariei, mobilei si ale aceesoriilor). Dar cum facem sa alegem combinatiile cele mai potrivite ca nuante, tonalitati si intensitati? Cum sa faci sa alegi din douasprezece mii de nuante (cate am gasit la una dintre firmele de specialitate de pe piata noastra). Cum sa faci cand intr-un singur catalog gasesti douazeci si noua de nuante de rosu?

Este adevarat ca rosul se potriveste cu cremul, dar nu orice nuanta de rosu cu orice nuanta de crem. Alegerea lor depinde foarte mult de stilul si efectul care se doreste a fi obtinut.


METODA


Se pozitioneaza fereastra cartonasului deja ales pe fiecare nuanta din cercul de culori convenabile pana se gaseste combinatia potrivita
Exista firme profesioniste care ofera o consultanta personalizata fiecarui client si care pun la dispozitie mostre care permit alaturarea succesiva a nuantelor, astfel incat sa se faca alegerea cea mai potrivita. Astfel, culorii de baza (care de altfel poate da tonul amenajarii de ansamblu) i se alatura pe rand potentialele culori pentru plafon sau pardoseala, braie, plinte sau profilaturi.

Astfel puteti intelege cum se pune in valoare o culoare, prin potentarea sau stingerea ei cu o alta si devine practic imposibil sa va treziti cu contraste puternice nedorite sau interioare monotone si lipsite de expresivitate. Aceasta metoda este de mare ajutor celor care hotarasc sa-si amenajeze interioarele fara sfatul unui specialist (arhitect sau designer de interior) care sa conceapa proiectul complet si care sa propuna si paleta de culori a ambientului.


1. O culoare deschisa de baza si doua culori inchise, folosite ca accente (una la profilaturi si alta la draperii, accesorii si mobila)


2. Aceleasi culori inversate intre ele: una dintre culorile inchise folosita ca si culoare principala, iar celelalte doua folosite ca accente in completarea decorului


3. O imagine dramatica se poate crea prin tratarea unui perete intr-o culoare puternic contrastanta fata de cea a celorlalti pereti. A treia culoare este folosita ca element de legatura intre ei (plinta)


4. Fiecare perete zugravit intr-o culoare diferita. Cele patru culori alese sunt ingradite doar de limitele imaginatiei

SFATUL DESIGNERULUI


Vopsele gasim peste tot: in magazine, centre de materiale de constructii, chiar si in supermarketuri. Dar putini dintre cei care le comercializeaza ofera consiliere si unelte care sa te ajute sa alegi si sa faci combinatiile de culori cele mai potrivite.
×
Subiecte în articol: culori