x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Design din ceara

Design din ceara

de Gabriela Sirbu    |    15 Dec 2005   •   00:00
Design din ceara

Foarte multe interioare norvegiene sunt decorate cu lumanari de diferite forme si marimi, bineinteles inspirate de natura locurilor nordice

Din articolele mele anterioare ati vazut modul in care norvegienii isi construiesc casele din lemn. Si, bineinteles ca la noi se gandeste in conformitate cu stereotipurile, cum ca o casa din lemn nu e rezistenta sau, in cel mai bun caz, pretabila doar pentru vacanta. Fiind atat de aproape de Polul Nord, in tara frigului, multi dintre noi, romanii, pe buna dreptate ne intrebam cum Dumnezeu de nu ingheata norvegienii in casele lor de lemn. Dar tehnologiile sunt avansate, iar termoizolatia este ceva obligatoriu.

DESPRE DECORATIUNI

Lumanarile prezentate poarta semnatura designerilor de la Loyten Lys
Dar acum vreau sa va atrag atentia despre un alt obicei al oamenilor din nordul Norvegiei. In ciuda caselor din lemn in care locuiesc, nu se feresc sa foloseasca drept sursa de lumina si lumanarile sau facliile. In magazinele de specialitate am gasit cateva aranjamente cu lumanari in forma de bulgari de zapada, de turturi de gheata, de pinguini (inspiratie "importata" de la Polul Sud, dar tot de la "Pol") sau cu design asemanator ghetei cioplite. Pun pariu ca v-ati putut imagina un bulgare de zapada arzand! Dar, cu creativitate si indemanare, cu ceara si parafina de cea mai buna calitate, artizanii iscusiti de aici fac ca totul sa fie posibil. Majoritatea lumanarilor sunt lucrate manual, si sunt unicate.

Aceasta sursa de lumina reprezinta decoratiunile favorite in toata Norvegia, mai ales in perioada aceasta a anului cand soarele este foarte scump la vedere, si aici in nord nu se arata deloc timp de doua luni. De aceea, lumanarile se folosesc tot timpul, in fiecare zi, in diverse activitati, locuri si obligatoriu la fiecare cina! Dau un sentiment de caldura, confort si arata incredibil! Intr-o casa obisnuita, cina in familie se ia in jur de ora 4, 5 dupa-amiaza, cand toata lumea se intoarce de la serviciu sau de la scoala, iar lumanarile aprinse sunt prezente mereu. Asa ai impresia ca e sarbatoare in fiecare zi!
×