AFLA CE E NOU
Class a ales sa anunte la mijlocul lunii decembrie noile colectii de mobilier pentru 2006. Intr-un spectacol original si inspirat, pus in scena de regizorul Dan Puric, magazinul din Strada Fabrica de Glucoza nr. 5 a fost reafirmat in ochii opiniei publice, atat de presa de specialitate, cat si de clientii pretentiosi.
Camelia Sucu, manager general Class, a avut ambitia de a redecora si amenaja magazinul in spiritul showroomurilor europene. Un demers care i-a reusit din plin, o initiativa laudabila pe piata noastra de profil.
Fara extravagante sau avangardisme, colectiile noi de la Class se remarca prin rafinament si eleganta detaliilor. Sunt piese de mobilier in spiritul curentului reinterpretat al anilor â60, care face acum moda in Europa si in lume. Linii geometrice curate, cu detalii frumoase in privinta accesoriilor, texturilor sau finisajelor, culori neutre ce vor fi mereu in voga, indiferent de tendintele de sezon. Este expresia pe care a ales-o Class pentru a veni in intampinarea celor care vor sa aiba un camin de bun-gust, armonios si elegant.
Magazinul este excelent ambientat, fiind o sursa buna de inspiratie, mai ales pentru cei care sunt inca in tatonarea stilului preferat pentru amenajarea propriei
case. O vizita aici cu arhitectul sau designerul dumneavoastra va va ajuta cu siguranta pentru obtinerea amenajarii visate.
KAUFLAND, SI LA PLOIESTI
La 13 octombrie 2005, Kaufland a intrat pe piata romaneasca, deschizand primul hipermarket in Bucuresti, in zona Bucur Obor. A urmat cel de-al doilea magazin, in Ramnicu-Valcea, deschis la data de 24 noiembrie 2005.
Din 14 decembrie, si Ploiestiul beneficiaza de prezenta unui hipermarket Kaufland, care se intinde pe o suprafata de 6.400 de metri patrati si dispune de o parcare gratuita pentru clienti de 315 locuri. Kaufland pune la dispozitia clientilor sai o cladire moderna, construita dupa toate standardele actuale, o cladire ce are culoare largi si o compartimentare clara pe sortimente.
La deschiderea oficiala, care a avut loc la 14 decembrie 2005, au fost prezenti directorul general Kaufland Romania, Gunter Grieb, directorul magazinului Kaufland Ploiesti, Razvan Sorescu, si primarul orasului Ploiesti, Emil Calota.
EXPOZITIE DE
TAPISERIE SI PICTURA PE CALEA VICTORIEI
Pana in primele zile ale anului 2006, intre orele 9 si 18, puteti vizita la Sala de expozitii FEDES-IRECSON din Calea Victoriei nr. 2, o inedita expozitie de pictura si tapiserie, intretinuta de lucrari ale artistelor Rodica Miclescu (tapiserie) si Irina Petrescu (pictura). "Covorul este calea catre Dumnezeu in biserica, este asternut pentru pamantul care ne tine, este semn de respect pentru cei pe care ii iubim, pentru imparati si pentru regi, este legenda si mit, este oglinda sufletului meu cand il creez..." - Rodica Miclescu, artist tapiser (in poza). "In tablourile sale, compozitiile se intocmesc cu o surprinzatoare libertate, dar dincolo de joaca sprintena a formelor si culorilor ochiul atent va deslusi siguranta rostirii artistice" - despre pictura doamnei Irina Predescu, regretatul prof. dr. Vasile
Dragut, fost rector al Universitatii de Arte Plastice si presedinte al Directiei Patrimoniului Cultural National.