x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Din nou despre grădina japoneză

Din nou despre grădina japoneză

de Cornelia Constantin    |    15 Ian 2009   •   00:00

Grădina japoneză a exercitat mereu o atracţie deosebită asupra publicului european şi american. Plină de simboluri şi trimiteri la tradiţii, grădina japoneză are mereu ceva surprinzător. Şi pentru că spaţiile pentru grădină sunt din ce în ce mai mici, găseşte şi soluţii pe măsură.



Grădina japoneză (şi în general grădina din Orientul Îndepărtat) a fost mereu un subiect fascinant pentru noi cei aflaţi la aşa mare distanţă. Totuşi, puţini sunt aceia care au reuşit la noi să amenajeze în mod autentic o astfel de grădină. Sunt mai multe elemente cu care se poate jongla, dar o grădină este mai mult decât o aglomerare. Ea are un spirit specific şi o simbolistică pe care numai anumite persoane o pot înţelege. Necesită deschidere către nou, capacitate susţinută de muncă şi înţelegerea profundă a unor simboluri care sunt, să recunoaştem, străine de cultura şi civilizaţia noastră. Nu numai noi simţim aşa, ci şi peisagiştii japonezi. Câţiva dintre ei participă de ani buni la evenimentele RHS (Royal Horticultural Society) din Marea Britanie şi (probabil) au ca scop reducerea distanţării din punct de vedere estetic.

TRADIŢIONAL, DAR ŞI MODERN
Alăturat vedeţi planul unei amenajări de grădină japoneză şi realizarea sa, făcută special pentru una dintre expoziţiile de profil. După cum vedeţi, spaţiul ocupat este unul mic, dar peisagistul a jonglat elegant cu elementele tradiţionale. Piatra, apa şi plantele specifice se regăsesc aici. Inclusiv un loc care se poate folosi pentru ceremonia ceaiului – similar cumva cu locul de odihnă din grădinile tradiţionale europene.

CU GÂNDUL LA SIMBOLURI
Grădina japoneză poate să evolueze de la forme simple, uşor de întreţinut până la grădini complexe şi de mari dimensiuni. Mereu sunt definitorii pentru proiectul de grădină amplasamentul disponibil (planul se adaptează la amplasament, nu neapărat invers) şi mesajul pe care grădina trebuie să-l degaje. Grădinile sunt spaţii ideale pentru meditaţie, pentru ceremonii tradiţionale orientale sau pur şi simplu pentru a admira un lucru bine făcut. În cazul unui spaţiu mic, grădina japoneză se poate întinde pe verticală: trepte, perdele de apă, mici cascade, ziduri îmbrăcate în muşchi. Atât în stare naturală, cât şi prelucrată, piatra este nelipsită. Ea poate delimita straturile cu flori, poate trimite la simboluri sau poate fi suport pentru artă decorativă.

×
Subiecte în articol: grădina mereu verde