Frumuseţea unei pardoseli din lemn nu se rezumă doar la textură şi culoare. Dacă nu este impecabil montată, toate aceste atribute încep să aibă de suferit.
Cuiele nu mai sunt de mult timp soluţia pentru fixarea pardoselilor din lemn. Acum, acestea sunt lipite cu adezivi speciali sau chiar rămân flotante (utilizate în spaţii publice, comerciale, birouri etc.), susţinute de sisteme inovatoare, ceea ce duce la un montaj rapid şi eliminarea stratului suport tradiţional folosit ca duşumeaua sau patul de scânduri. Dar, chiar şi când e vorba de adezivi folosiţi în mod curent pentru lipirea pardoselilor din lemn, alegerea produsului potrivit devine problematică. Există atâtea variante pe rafturile magazinelor, încât opţiunea finală pare a nu mai fi luată la timp. Trebuie ales un adeziv bun, care să nu păteze şi care să facă faţă din punct de vedere al rezistenţei în timp, deoarece, indiferent de tipul de pardoseală din lemn (fie că e vorba de parchet masiv, parchet triplu stratificat, parchet laminat), montajul incorect are repercusiuni asupra calităţii finisajului.
LIPIREA ELASTICĂ
Specialiştii de la Sika, o companie multinaţională specializată în adezivi, susţin că cea mai bună soluţie pentru toate tipurile de parchet sau pardoseli din lemn este lipirea elastică. Aceasta asigură o îmbinare optimă şi de durată a lemnului, în condiţii ce depăşesc cu mult capacităţile sistemelor convenţionale de lipire la solicitări mecanice şi de mediu. Nu necesită amorsare, toleranţa în ceea ce priveşte grosimea stratului adeziv este foarte ridicată, aşadar persoana care îl aplică se poate simţi sigură pe sine atunci când montează parchetul. Capacitatea de reducere a zgomotului la impact şi de izolare fonică a adezivilor îi impresionează pe arhitecţi şi beneficiari. Timpii lungi de aşteptare cauzaţi de umezeala ridicată a substratului pot fi scurtaţi prin aplicarea unui regulator de umezeală. Astfel pot fi evitate posibilele întârzieri.
CARACTERISTICI EXCELENTE
Atmosfera plăcută poate fi obţinută foarte uşor la interior cu ajutorul unui produs natural, prelucrat impecabil precum sunt parchetul şi pardoselile din esenţe lemnoase variate. Chiar dacă e vorba despre locuinţe sau spaţii publice, limitările nu mai există atunci când se doreşte o pardoseală caldă şi naturală. Contrastul acesteia cu elementele de arhitectură, mobilier şi finisaje contemporane nu fac altceva decât să accentueze o ambianţă tipic umană, să dea acea tuşă de familiar şi o senzaţie ocrotitoare. Pe lângă acest lucru, trendul natural şi interesul crescut pentru ecologie şi materiale sănătoase au contribuit la popularitatea tot mai crescută a pardoselilor din lemn. Acum există o mare libertate în privinţa cromaticii şi texturilor pardoselilor din lemn, graţie tehnologiei de prelucrare a diferitelor esenţe lemnoase. Dar fiecare fibră şi esenţă se comportă diferit, mai ales atunci când provine din medii exotice. Acest lucru trebuie avut în vedere şi atunci când se alege adezivul.
Marii producători de adeziv sunt mereu la curent cu producţia din domeniul pardoselilor. O compoziţie chimică agresivă sau necorespunzătoare poate ataca lemnul. De aceea se fac studii şi, pe baza acestora, se produc adezivi superiori, în concordanţă cu reglementările ce vizează protecţia mediului, dar şi cu varietatea de esenţe din care se fabrică pardoselile.
ADEZIVI SUPERIORI
Compania Sika a creat o gamă inovatoare de adezivi elastici, denumită SikaBond, potrivită nu numai tuturor tipurilor de parchet, ci şi combinaţiilor acestuia cu alte tipuri de pardoseli cum ar fi granitul, plăcile ceramice sau metalul. În plus pot fi montate suprafeţe mari fără rosturi de dilataţie.
Foarte important este şi faptul că aceşti adezivi îndeplinesc toate criteriile necesare unui montaj de calitate superioară. Unele dintre avantajele acestor sisteme adezive elastice sunt după cum urmează: confort maxim la deplasare, o bună izolare a zgomotelor de impact, rosturi minime între plăci, eficienţă în condiţii de umezeală împreună cu o barieră de vapori, utilizarea rapidă a camerei fără reţinere de mirosuri.
Pentru o lipire de durată este absolut necesară o distribuţie uniformă a tensiunilor pe întreaga suprafaţă de lipire. Adezivii convenţionali, rigizi, cauzează vârfuri de tensiune în zonele de întrepătrundere ale elementelor de unire, pe când adezivii elastici transferă tensiunile în mod egal pe suprafaţa întregii zone de lipire. Deci, dacă sunteţi în postura de a trebui să alegeţi, optaţi pentru adezivii elastici, pentru a vă bucura cât mai mult de frumuseţea pardoselilor din lemn.
Un adeziv performant trebuie să îndeplinească şi rolul de izolare fonică la zgomotele de impact şi a celor transmise prin aer. Acest lucru se întâmplă dacă folosiţi adezivii elastici.
Indiferent de stilul de amenajare sau de forma lamelelor pardoselii din lemn, montajul este crucial în rezistenţa în timp a acesteia. O pardoseală corect montată depinde şi de adezivul folosit.
Citește pe Antena3.ro