x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Foraj la adăncimea prostiei

Foraj la adăncimea prostiei

06 Sep 2007   •   00:00

Am lansat in interiorul suplimentului, la inceputul acestui an, rubrica "Viaţa la ţară" considerănd că nu este corect să-i uităm pe aceia care au ori intenţionează să-şi construiască o casă in mediul rural.


Am lansat in interiorul suplimentului, la inceputul acestui an, rubrica "Viaţa la ţară" considerănd că nu este corect să-i uităm pe aceia care au ori intenţionează să-şi construiască o casă in mediul rural. Avem suficiente semnale de la cititorii noştri că articolele din acestă rubrică sunt interesante şi folositoare, iar multe dintre subiectele abordate ne-au fost solicitate, uneori cu insistenţă, chiar de către cei care ne urmăresc. De-a lungul acestei veri fierbinţi am primit la redacţie mai multe intrebări privind tehnicile şi mai ales costurile de forare pentru puţuri şi făntăni de adăncime medie şi mare. Am apelat la un teoretician in ale hidrologiei şi am dorit să avem şi informaţii de la oameni care execută astfel de lucrări.

Am refuzat ideea de a discuta cu vreuna dintre firmele care işi lipesc ilegal afişe publicitare pe stălpii Bucureştiului (fără să le amendeze nimeni…) şi am apelat la internet, constatănd cu satisfacţie că domeniul este generos acoperit, măcar din punct de vedere cantitativ. Am ales, absolut la intămplare, un site postat sub denumirea "sorin1961" şi am trimis un e-mail in care m-am prezentat şi am rugat să fiu contactat in vederea unei eventuale colaborări. Am primit foarte repede un răspuns stupefiant prin agresivitate şi ignoranţă, răspuns pe care (aşa cum i-am promis năbădăiosului domn Sorin) il public integral:

"Nu ne interesează aşa ceva. Noi avem ce face, avem programări, avem comenzi pe 3 luni de zile de acum incolo şi pe bani, nu pe răs. Pentru aşa ceva ar trebui să ne arătaţi banii mai intăi. Totul e pe bani. Deci este de actualitate expresia «show me the money». Pentru asta ar trebui să ne plătiţi bani in avans pentru prostiile tehnice, denaturările şi neadevăruruile pe care aveţi de gănd să le publicaţi despre foraje puţuri apă in eventualitatea in care faceţi un articol despre noi".

Nea Sorine, dacă anul 1961 este anul naşterii tale, inseamnă că eşti un om care se apropie de cincizeci şi firesc ar fi să ai mai multă minte. Asta te-ar fi ajutat să inţelegi măcar faptul că am dorit să discutăm tocmai pentru a nu publica prostii tehnice, denaturări sau neadevăruri. Noi am găsit inţelegere şi inţelepciune la căţiva dintre colegii tăi, care nu ne-au cerut banii inainte, aşa cum fac fetele de pe centură…

Pun punct subiectului.

Nu te obosi să-mi răspunzi, pentru că te-am şi uitat!

×
Subiecte în articol: editorial