x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Galben optimist

Galben optimist

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    05 Feb 2009   •   00:00

Galbenul este o culoare ce suscită destule controverse culturale. Pentru noi, românii, dacă e oferit la buchet, simbolizează gelozia. Pentru asiatici, dacă e vorba despre elite, culoarea aceasta devine un "brand" imperial.  Dar orice contradicţie poate genera un consens.



Aşa s-a întâmplat şi acum. Americanii de la "Pantone", creatorii celui mai răspândit şi utilizat sistem de identificare a culorilor, au decis ca în 2009 culoarea anului să fie Galben Mimosa. Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone şi un recunoscut specialist pe domeniul cromaticii, a argumentat "sentimental" alegerea, afirmând că: "Încrederea şi optimismul pe care galbenul le inspiră se potrivesc perfect cu incertitudinile economice curente ce macină pe toată lumea".

De acord! Motiv pentru care am considerat ca fiind de bun augur să încercăm prin alegeri inspirate pentru căminul nostru, în tonuri de galben şi, nu în ultimul rând, prin preţuri bune, să dăm o înfăţişare veselă interiorului în care existăm zi după zi, după zi... Nu de alta, dar, după toată confuzia iscată de aceste vremuri de criză, bine ar fi să ne putem lua porţia zilnică de energie constructivă, taman din cuibul din care ne luăm zborul spre preocupările noastre cotidiene. Acestea fiind spuse, vă rămâne să descoperiţi singuri în paginile noastre produse atent alese, care mai de care mai galbene, însoţite de mici recomandări privitoare la combinaţii posibile ce pot fi realizate cu ele.

Un concept interesant şi care ar putea fi exploatat este dezvăluit în rubrica "Idei pentru casa ta", acela de sculptură domestică. Ideea unei arte adaptate unei locuinţe obişnuite vă este prezentată de designerii italieni de la  "Imperfetto lab". Aşa îşi numesc ei atelierul, un "Laborator al imperfecţiunii", motivaţia fiind aceea că sunt într-o "căutare permanentă a perfecţiunii prin prisma imperfecţiunii".

O colecţie de idei deştepte pentru construcţia pieselor de mobilier, o soluţie inovatoare pentru curăţarea, menţinerea igienei şi îndepărtarea mucegaiului, dar şi pentru împrospătarea finisajelor, toate acestea vă sunt prezentate în paginile noastre de noutăţi.

Bine ar fi să citiţi şi prezentarea documentată a poveştii istorice şi arhitecturale a Palatului Telefoanelor din Bucureşti, parte a patrimoniului arhitectonic naţional. Şi nu numai...

×
Subiecte în articol: editorial