x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Gratis nu există, ieftin nu rezistă

Gratis nu există, ieftin nu rezistă

de Adrian Parvu    |    02 Feb 2008   •   00:00

Nu înţeleg de ce atât de puţină lume în ţara asta acceptă şi îşi asumă teoria obiectivă privind raportul dintre preţ şi calitatea produsului sau a serviciului cumpărat. Vedem bine, de atâţia ani, cum dă chix politica de “chiverni­seală”, pretenţia de a plăti cât se poate de puţin şi de avea obiecte sau prestaţii de calitate superioară.

Nu înţeleg de ce atât de puţină lume în ţara asta acceptă şi îşi asumă teoria obiectivă privind raportul dintre preţ şi calitatea produsului sau a serviciului cumpărat. Vedem bine, de atâţia ani, cum dă chix politica de “chiverni­seală”, pretenţia de a plăti cât se poate de puţin şi de avea obiecte sau prestaţii de calitate superioară. Nici măcar la nivel de politici guvernamentale nu văd pe nimeni să iasă spunând că a acceptat o ofertă scumpă urmând să plătim un produs de primă linie. La pas cu preţul merge şi sistemul de garantare şi nu avem nevoie de prea multe explicaţii pentru a înţelege cum este posibil să acepţi construcţia unei autostrăzi cu garanţie pe termenul ridicol de doi ani.

 

Foarte curând vom fi obligaţi de către comunitatea europeană să băgăm toate clădirile din ţară în programul de reabilitare termică, o acţiune extrem de complexă şi foarte costisitoare. O bună parte din bani for veni din fonduri publice sau din subvenţii comunitare. Proprietarii vor trebui să bage mâna în buzunar sau să se îndatoreze la bănci. Cu chiu, cu vai, treaba se va face dar abia după câţiva ani vom putea constata (pe pielea noastră) eficienţa acestor lucrări. Din câte ştiu, până în acest moment nu s-au stabilit criteriile de selecţie a firmelor abilitate să efectueze astfel de lucrări. Ştiu însă că se fac nişte calcule abe­rante pentru umflarea nejustificată a facturilor şi că nimeni nu va fi dispus să ofere garanţii de execuţie mai mari de 24 de luni. Asta îmi întăreşte convingerea că iar vor apărea nişte şmecheri care vor face totul de mântuială şi se vor alege cu conturile binişor umflate, gata să mai cotizeze (totuşi…) la campania electorală a viitorului partid de guvernământ. Blocurile noastre cenuşii vor căpăta ferestre termopan, vor fi vopsite în culori vesele, vor avea terasele mânjite cu smoală proaspătă şi gata! După un an-doi faţadele se vor scoroji la loc, umezeala perfidă se va strecura prin plafoane şi pereţi, iar cui nu-i convine n-are decât să scoată alţi bănişori, pentru alte reparaţii la fel de urgente şi de necesare ca şi primele…

 

Aşadar, stimaţi preşedinţi şi administratori ai asociaţiilor de proprietari, vă dau încă de pe acum un sfat: mare atenţie la devizul de lucrări, la calitatea materialelor şi la termenul de garanţie. Luaţi şi un contabil bun pe lângă voi şi, împreună cu el, renunţaţi la principiul “să plătim cât mai puţin”. Contractaţi numai ce este de bună calitate şi rezistent pe termen lung.

×
Subiecte în articol: editorial