x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Interiorul elegant al unei case din lemn

Interiorul elegant al unei case din lemn

de Adrian Parvu    |    26 Ian 2006   •   00:00
Interiorul elegant al unei case din lemn
AMENAJARI ORIGINALE
Oameni pe care revolutia din 1989 i-a prins in jurul la 40 de ani si care de atunci incoace si-au practicat onest si intens o buna meserie (avocat, economist, contabil, medic) au reusit sa stranga sumele necesare pentru a-si implini, spre varsta a treia, visul oricarei familii: propria casa. Nu sunt oameni bogati, iar conturile lor bancare trebuiesc bine cantarite inainte de a demara aceasta curajoasa investitie. Multi dintre ei fac si refac socotelile, aleg cu meticulozitate solutiile, stabilesc cu atentie optiunile si prioritatile. Dupa patruzeci de ani elanurile juvenile se domolesc, dorintele se decanteaza, se sedimenteaza. Veniturile sunt sigure, cresterile mai usor de estimat, caderile mai simplu de evitat. O astfel de familie a ales ce poate fi recomandata acestei categorii sociale. Viitorii proprietari au decis construirea unei case pe structura din lemn luand in considerare doua argumente majore: costurile mai reduse si caldura specifica oferita de un material natural. Economiile obtinute prin utilizarea unui sistem constructiv mai ieftin au fost transferate fara ezitare catre sumele destinate finisajelor interioare, mobilarii si decorarii casei. Rezultatul a fost pe deplin multumitor: cu cheltuieli totale acceptabile, familia locuieste acum intr-o casa primitoare, in care se respira un aer sanatos si se beneficiaza de un confort similar standardelor occidentale.

OPTIUNE INTELIGENTA

Structura pe lemn permite compartimentari flexibile, astfel ca spatiile interioare pot fi modelate spectaculos. Este interesant de remarcat faptul ca aici, in aceasta casa, naturaletea lemnului ce domina o parte buna a finisajelor (pardoseala, arhitectura scarii interioare, tamplaria) este frumos combinata cu piese de mobilier elegante si decoratiuni rafinate. Modernul si rusticul sunt expresiv intrepatrunse pana la senzatia de caldura si intimitate, atat de ravnite intr-un camin. Inteligenta amenajarii rezida tocmai in confortul deosebit de la interior.

ACCENT PE DESIGN

Daca pe dinafara constructia apare modesta, dar bine conturata, cu structura din lemn vizibila doar la terasele exterioare, interiorul releva un ambient elegant. Doamna casei a avut grija sa aleaga mobilier si obiecte decorative care depasesc notiunea de moda, care vor fi mereu ancorate intr-un timp nedefinit. Designul pieselor de mobilier, care poarta semnatura unor cunoscute firme italiene, este expresia confortului obtinut ca urmare a reducerii costurilor pentru ridicarea casei. De ce sa nu te bucuri de obiecte frumoase, speciale daca esti ponderat in a nu privi cu scepticism o casa din lemn care costa rezonabil? De ce sa cheltuiesti mult pe structuri de beton si caramida in defavoarea placerilor de zi cu zi atunci cand poti fi inconjurat de mobilier si decoratiuni de calitate? Pe langa interiorul elegant, cromatica si combinatii de materiale, aceasta casa merita privita ca un exemplu si din perspectiva conceptiei si a mentalitatii celor care o locuiesc.

Chiar daca nu au putut fi surprinse in imagini, ferestrele contribuie esential la atmosfera interioara. Spre exemplu, la parter, se insiruie incaperile, deschise una catre alta discret prin intermediul unor arcade, dar pe o latura a acestor camere domina ferestrele largi, inalte, care inunda interiorul cu lumina naturala. In plus, ferestrele generoase ofera o panorama diferita zi de zi, anotimp dupa anotimp, an dupa an.

O casa exemplu, unde confortul, logica dispunerii incaperilor, dar si decorarea interioara vorbesc despre un vis devenit realitate. Si asta printr-o gandire calculata, bine cantarita pentru a oferi fiecarei zile certitudinea ca efortul de aproape o viata a meritat.

BAR SUB SCARA
Sub scara interioara s-a gasit un loc pentru amenajarea unui bar. Foarte frumos materializat, cu rafturi in nise discrete si cu un mobilier simplu realizat pe comanda, barul apare situat in spatele canapelei din living si da senzatia de zona intermediara catre locul sufrageriei, vizibil printr-o arcada din camera de zi, si a bucatariei, ascunse in stanga sufrageriei. S-a dorit acest bar, mai ales, pentru prietenii care vin in vizita si care pot fi serviti repede si facil cu mancare frugala si bauturi.

Â

BIBLIOTECA!
Biroul a fost conceput ca incapere de sine statatoare, o reinterpretare contemporana a bibliotecii interbelice. Este o camera in care a fost adaptat un mobilier vechi pentru a adaposti numeroasele volume. Este un spatiu in care exista si colectii speciale de obiecte (pipe, harti mici)
Da, e mai rar sa vezi intr-o casa construita recent faptul ca un spatiu este de la inceputul realizarii proiectului conceputa pentru biblioteca. De regula, oamenii nu tin cont de necesitatea unei incaperi in care sa fie adapostite cartile. Si asta, fie pentru ca nu le au, fie ca se rezuma la niste rafturi neincapatoare pozitionate in camera de zi, ori dormitor. Din acest punct de vedere, initiativa proprietarilor acestei case este absolut laudabila si dovedeste maturitatea in demersul realizarii casei lor de vis. Este o camera pe care doar si-au imaginat-o mult timp, dar iata ca acum a devenit realitate. De altfel, este singurul spatiu in care se remarca o piesa de mobilier veche (biblioteca) pe care au adaptat-o configuratiei functiunii. Catre fereastra camerei a fost instalata si o masa de birou. De remarcat fotoliul modern, confortabil preferat de proprietar pentru timpul alocat lecturilor sale.

Â

Daca livingul si sufrageria sunt generoase ca spatiu, bucataria (mobilier pe comanda de la Innova) si dormitoarele sunt moderate. Adica atat cat este nevoie. Se observa spre exemplu in dormitor cat de bine este folosit spatiul chiar si pentru dulapul de haine

  • foto:Domus
  • ×
    Subiecte în articol: casa mobilier