x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Locuinţă unifamilială realizată pe o structură existentă

Locuinţă unifamilială realizată pe o structură existentă

12 Iul 2007   •   00:00

Construcţia care face subiectul acestei prezentări a fost concepută pe o structură existentă, executată pe baza altui proiect de arhitectură. Nevoia beneficiarilor de a personaliza construcţia a dus la diferenţierea ei la nivel volumetric şi de distribuţie interioară a spaţiilor. In privinţa amplasării casei in sit s-au respectat reglementările aferente, fapt ce a dus la retragerea ei faţă de stradă.

Casă modernă cu arhitectură dinamică şi personalizată

Â

Construcţia care face subiectul acestei prezentări a fost concepută pe o structură existentă, executată pe baza altui proiect de arhitectură. Nevoia beneficiarilor de a personaliza construcţia a dus la diferenţierea ei la nivel volumetric şi de distribuţie interioară a spaţiilor. In privinţa amplasării casei in sit s-au respectat reglementările aferente, fapt ce a dus la retragerea ei faţă de stradă. Astfel, a rezultat un spaţiu verde care il precede pe cel construit şi care poate beneficia de o amenajare peisagistică.

Distribuirea spaţiilor

Casa este prevăzută la subsol cu garaj, spaţii tehnice şi o cameră de hobby. Cu o suprafaţă construită de 110 mp, ea are la parter un vestibul ce comunică cu livingul generos, dar care face şi trecerea, prin intermediul unui hol, către un grup sanitar, scară şi bucătărie. Locul de luat masa comunică cu bucătăria printr-o uşă dublă şi este deschis spre living printr-o decalare de nivel, ce constituie totodată şi o delimitare virtuală a celor două spaţii. La etaj se află un dormitor matrimonial prevăzut cu dressing şi baie proprie şi incă două dormitoare deservite de o altă baie.

Detalii de arhitectură

 La nivel volumetric, construcţia are o formă dinamică, cu terase ce ies in consolă deasupra intrării şi cu retrageri succesive ale corpurilor. Un element de expresivitate este balustrada din plăci orizontale din lemn, care se regăseşte la nivelul teraselor şi a balcoanelor şi care participă la expresia arhitecturală a proiectului. Vitraliile generoase de la nivelul spaţiilor de zi şi mai reduse in cazul zonelor de noapte contribuie la dinamica faţadelor şi aduc la exterior expresia funcţională a interiorului. Finisajele exterioare sunt in armonie cu mediul natural şi creează acea ambianţă de relaxare necesară unei locuinţe.

25 euro/mp

Preţ pentru proiectare completă - arhitectură, rezistenţă şi instalaţii

Proiect conceput de arhitect Laurenţiu Vlad

telefon: 0722.314.369

Â

Către arhitecţi

Jurnalul Naţional, prin suplimentul Jurnalul casei mele, vine in sprijinul arhitecţilor prin rubrica "Proiect de casă", in care ii invităm să işi prezinte propunerile. Astfel, proiectele pot apărea in acest format in paginile suplimentului.

Pentru detalii ne puteţi scrie la adresa de e-mail georgiana.teodorescu@jurnalul.ro       Â

×
Subiecte în articol: proiect de casă