x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Material nou, flexibil, scos pe piaţă de germani

Material nou, flexibil, scos pe piaţă de germani

19 Apr 2008   •   00:00

Finisajele luxoase, ca lemnul de esenţă nobilă sau piatra, devin din ce în ce mai accesibile ca preţ. Secretul preţului mic este prelucrarea materialelor nobile, luxoase, cu tehnologii de ultimă oră, care reduc din masivitatea lor, făcîndu-le flexibile şi rezistente.

Finisajele luxoase, ca lemnul de esenţă nobilă sau piatra, devin din ce în ce mai accesibile ca preţ. Secretul preţului mic este prelucrarea materialelor nobile, luxoase, cu tehnologii de ultimă oră, care reduc din masivitatea lor, făcîndu-le flexibile şi rezistente. Se obţin aşadar fini­saje de grosimi mici, dar care, odată montate şi aplicate pe diverse supra­feţe, arată ca şi cele masive. Poate chiar mai bine, avînd în vedere faptul că montajul şi tehnica de decorare sînt facilitate pentru cele mai grele execuţii, cum ar fi zonele curbate, sau prin diver­si­tatea domeniilor de aplicare, nu numai finisajul pereţilor şi al pardoselii, ci inclusiv al mobilierului.

 

Desigur că tot ceea ce este şi se vinde ca material masiv se comportă mai bine în timp, dacă este impecabil montat. Nu se poate spune faptul că materialele noi, de grosimi mai mici, se comportă la fel ca şi cele masive, dar avantaje şi dezavantaje există de ambele părţi. Cert este că noile materiale servesc publicului dornic de a da o înfăţişare mai specială interiorului şi diverselor părţi ale casei ori biroului. Şi dacă această aparenţă luxoasă este completată şi de un montaj bine executat, totul devine elegant la preţuri rezonabile.

 

 

Paneluri subţiri din piatră

Ştiţi despre furnirurile care îm­brăcau mobila veche din PFL, fabricată acum 50 de ani? Straturi subţiri de lemn nobil aplicate la cald peste un material comun, dar efectul era de mobilă preţioasă. De aceea, mulţi oameni considerau că toată mobila de acest gen este din esenţa lemnoasă aflată la vedere. Şi ceea ce se vedea şi se putea atinge putea fi din lemn de nuc, stejar, trandafir etc. Ei bine, cei de MFB Germania au scos pe piaţă un material nou, dar de această dată este vorba despre piatră. Şi nu orice fel de piatră, ci cea mai luxoasă: marmura.

 

Produsul lor, denumit Sandmarmor, este comercializat în paneluri de 2.500 x 1.100 mm, dar grosimea acestor paneuri este de doar trei milimetri. Cine a lucrat cu piatra ştie că grosimea unei plăci este importantă, dar şi mai mult: că din cauza unei manevrări greşite, chiar şi unui montaj în care se bruschează materialul, acesta poate ceda şi se poate rupe. Germanii susţin că noul lor produs, faţă de marmura masivă, este flexibil, este testat pentru a nu prezenta fisuri (care fac marmura foarte sensibilă la orice şoc mecanic, necesar de altfel la montaj, cînd plăcile sunt fixate cu ajutorul unui ciocan din cauciuc). Din păcate, nu l-am putut testa, dar Sandmarmor arată foarte convingător în imagini, mai ales că este montat atipic pentru ceea ce ne-am aştepta de la marmură.

 


Piatră ce îmbracă mobila

Despre deja cunoscutul Pal mela­minat se ştie că poate avea diferite feţe care fie imită esenţele lemnoase, fie este co­lorat în nuanţe dintre cele mai îndrăzneţe. Există chiar şi feţe de Pal melaminat cu aspect de piatră marmorată. Dar, indiferent de imagi­nea aflată la vedere, nu are proprie­tăţile finisajului din piatră. Aceste paneluri subţiri din Sandmarmor nu numai că au aspect de piatră, ci se şi simt la atingere ca atare, dînd un aspect masiv zonelor ce le îmbracă. Iar aceste suprafeţe pot fi acum chiar şi mobile. Recomandată cu precădere pentru mobila de birou sau cea din restaurant (pentru recepţii şi baruri), conform celor de la MFB, panelurile de trei milimetri pot acoperi frumos şi zonele pe curbe, cum ar fi volumele unor dulapuri folosite drept cuiere. Tehnica de aplicare este una la cald, cu ajutorul unei scule profesioniste ce face şi mai flexibile panelurile din marmură. Ele se lipesc pe suprafeţele dorite a fi mascate, iar rezultatul este unul deosebit. Avantajul acestor paneluri constă şi în dimensiunea lor. Fiind subţiri, ele se pot manevra mult mai uşor. Dacă vă gândiţi la o placă clasică de marmură masivă de 2.500 x 11.000 mm, manevrarea este deja mult mai anevoioasă. Dimensiunile panelu­rilor permit şi îmbrăcarea cu uşurinţă a suprafeţelor, nefiind vizibile pentru piesele de mobilă, îmbinările între pa­neluri. Practic. cu un singur panel se pot îmbrăca circa 2,75 mp.

×
Subiecte în articol: piatra dialog constructiv