x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Metode eficiente pentru curățarea geamurilor după renovare

Metode eficiente pentru curățarea geamurilor după renovare

de Redacția Jurnalul    |    10 Sep 2025   •   14:00
Metode eficiente pentru curățarea geamurilor după renovare

Petele de ciment de pe geamuri reprezintă o adevărată provocare atunci când îți renovezi locuința.

Astfel că specialiștii vin cu metode simple și eficiente de curățare a geamurilor, fără a le zgâria. 

5 pași simpli care te ajută să cureți gemurile de resturile de ciment

1. Înmoaie cimentul cu o soluție de apă caldă și detergent lichid de vase aplicată cu o cârpă moale. Aceasta se lasă să acționeze câteva minute pentru a înmuia cimentul și a ușura îndepărtarea lui. Ulterior, o racletă de plastic folosită cu grijă poate desprinde reziduurile, însă presiunea trebuie să fie redusă pentru a preveni zgârieturile.

2. Dacă petele rezistă, repeă aceeași procedură.  Totodată, soluțiile naturale, precum oțetul, sunt eficiente în dizolvarea cimentului. Aplicarea oțetului sub formă de pulverizare sau pe o cârpă moale, urmată de o frecare delicată, poate înlătura petele încăpățânate.

3.  O atenție specială trebuie acordată clătirii constante a geamului în timpul curățării pentru a îndepărta particulele de ciment desprinse și care pot zgâria sticla. Această practică minimă previne deteriorările și asigură o curățare uniformă.

4. Pentru situații mai dificil, există pe piață produse comerciale special create pentru îndepărtarea reziduurilor de ciment de pe diverse suprafețe, inclusiv sticlă, ceramică și piatră naturală. Este esențial să se respecte timpul de acțiune recomandat de producător și să se clătească bine după utilizare pentru a proteja geamurile.

5. În cazul petelor foarte persistente, se poate folosi o perie moale, aplicând presiune minimă pentru a evita zgârieturile, potrirvit dcnews.ro.

Astfel, curățarea geamurilor după renovare devine o sarcină ușoară și sigură, cu rezultate optime și fără riscul de deteriorare a suprafețelor vitrate.

×
Subiecte în articol: geamuri renovare ciment curatenie